evomag.ro
07:20:55

În acord cu politicile Ministerului Finanţelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat a fost adoptată H.G. nr. 476/ 2018 de modificare şi completare a H.G. nr. 807/ 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 / 2018, Partea I.

Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare.

Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate  din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi va fi punct de informare locală  permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat.

Programul sesiunilor de instruire, organizate la nivelul structurilor judeţene din raza de compenenţă a D.G.R.F.P. Iaşi, a operatorilor economici interesaţi în accesarea ajutoarelor de stat acordate în baza H.G. 807/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pentru luna mai 2019 este:

JUDEŢULDATA şi ORALOCAŢIA desfăşurării sesiuniiGRUP ŢINTĂ
BACĂU15.05.2019, h 10.00A.J.F.P. BacăuContribuabili din jud. Bacău
22.05.2019, h 10.00S.F.O. MoinestiContribuabili din jud. Bacău
BOTOŞANI14.05.2019, h 11.00A.J.F.P. BotoşaniContribuabili din jud. Botoşani
17.05.2019, h 11.00S.F.O. SaveniContribuabili din jud. Botoşani
IAŞI14.05.2019, h 10.00A.J.F.P. IaşiContribuabili din jud. Iaşi
28.05.2019, h 10.00A.J.F.P. IaşiContribuabili din jud. Iaşi
NEAMŢ08.05.2019, h 11.00A.J.F.P. NeamtContribuabili din jud. Neamţ
23.05.2019, h 11.00A.J.F.P. NeamtContribuabili din jud. Neamţ
SUCEAVA14.05.2019, h 10.00A.J.F.P. SuceavaContribuabili din jud. Suceava
24.05.2019, h 10.00A.J.F.P. SuceavaContribuabili din jud. Suceava
VASLUI15.05.2019, h 10.00A.J.F.P. VasluiContribuabili din jud. Vaslui
22.05.2019, h 10.00A.J.F.P. VasluiContribuabili din jud. Vaslui
melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ