Vrei RECLAMA TA aici?

Senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu, a declarat, miercuri, la Senat, că nu crede PSD şi-a stricat relaţia cu Biserica, după eşecul de la referendumul pentru familie. Tuţuianu a refuzat să comenteze despre slaba mobilizare la vot înainte ca subiectul să fie discutat în conducerea partidului.

„Eu cred că nu (s-a stricat relaţia dintre PSD şi Biserică – n.r.). Şi mai cred ceva: o discuţie despre referendum trebuie să o facem mai întâi în partid. După ce o facem în partid, am să vă spun şi concluziile mele. Zilele acestea aţi încercat mai muţi să îmi luaţi un punct de vedere. V-am spus că fac analiza. Sunt foarte multe cauze. Am un punct de vedere format, dar mai întâi voi discuta în CExN. Ca să respect regula, discuţiile sunt în interiorul partidului”, a declarat Tuţuianu, fiind întrebat dacă asocierea numelui lui Liviu Dragnea cu referendumul pentru familie a stricat relaţia dintre PSD şi Biserică.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea,a declarat, miercuri, că se abţine ”cu foarte mare greutate” să răspundă afirmaţiilor purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, pentru că este respectuos. Bănescu afirmase că referendumul nu a atins pragul de participare şi din cauza asocierii cu Dragnea, informează mediafax.ro

”Eu sunt un om creştin-ortodox şi sunt un om religios, nu practicant. Sunt şi foarte respectuos. Cu foarte mare greutate mă abţin să dau un răspuns, pentru că sunt respectuos”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat ce părere are de afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Referendumul pentru familie nu a atins pragul de 30% necesar validării din cauza politizării evenimentului, a asocierii cu Liviu Dragnea, dar şi pentru că întrebarea adresată electoratului a fost neclară, a declarat, luni, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Vrei RECLAMA TA aici?sentimente.ro

LĂSAȚI UN MESAJ