evomag.ro

Forumului ACI EUROPE Leadership and Human Resources a avut loc la IAȘI 

A 12-a ediție a Forumului ACI EUROPE Leadership and Human Resources, reuniune anuală a membrilor Consiliului Internaţional al Aeroporturilor din Europa (Airports Council International Europe), s-a desfășurat zilele acestea la Iași. Evenimentul (6-7 mai 2019), destinat managementului și resurselor umane, a fost organizat în premieră în România, de către Aeroportul Internațional Iași, cu sprijinul Universității „Al.I.Cuza” din Iași și a Universității Politehnica București.

Peste 30 de participanți din 16 state membre ale Uniunii Europene

Forumul a adunat în capitala Moldovei peste 30 de participanți din 16 state membre ale Uniunii Europene, și nu numai (Spania, Italia, Grecia, Finlanda, Germania, Bulgaria, Elveția, Cipru, Croația, Lituania, Islanda, Rep. Cehă, Austria, Israel, Franța și România) și a avut ca scop dezvoltarea industriei aeroportuare, prin promovarea practicilor de succes, schimburi de cunoștințe și experiență în domeniu, dar și prin crearea unei comunități puternice de resurse umane.

Deschiderea conferinței a avut loc în Sala Senat a Universității „Al.I.Cuza”, unde au fost dezbătute teme despre modul în care se realizează pregătirea personalului aeroportuar, problemele cu care se confruntă în prezent aviația civilă, precum și situațiile de criză ce pot apărea pe un aeroport.

Ne întâlnim în cadrul acestui forum de două ori pe an, pentru a dezbate împreună diverse situații ce pot apărea în activitatea unui aeroport. Facem schimb de idei, învățăm unii de la alții și găsim soluții pentru a preîntâmpina și gestiona eficient situațiile speciale. Ne ajută mult și parteneriatele pe care le avem cu diverse instituții educaționale și companii ce activează în domeniul aviației”, a precizat președintele ACI EUROPE Leadership and Human Resources, Georgia Stergiopoulou.

Este o activitate foarte importantă, cu o direcţie în care se concentrează majoritatea instituţiilor de aviaţie deoarece tehnologia evoluează foarte rapid. De asemenea, asistăm la o creștere impresionantă a traficului de pasageri şi de marfă, iar toate aceste lucruri presupun, în afară de o infrastructură adecvată, şi de o forţă de muncă pregătită să facă faţă provocărilor care au început deja şi care vor fi în perioada imediat următoare. Permanent, forumul nostru privind resursele umane analizează și aceste perspective privind pregătirea forței de muncă, dar și situația forței de muncă în aeroporturi, modul de fidelizare a angajaților, asigurarea unor condiții corecte de muncă, ținând cont că în aviație suntem supuși unor reguli foarte stricte privind siguranța traficului”, a declarat Sorin Zaharia, profesor la Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Universitatea Politehnica Bucureşti, şi vicepreședinte C.A. al Aeroportului Iaşi.

Am ales Iașul pentru un astfel de eveniment, având deja în derulare un parteneriat extrem de fructuos cu Universitatea Al. Ioan Cuza și ținând cont de potențialul de dezvoltare al Iașului și al aeroportului în perioada următoare. Iașul este, în acest moment, al patrulea aeroport din țară, raportat la traficul înregistrat anual, dar ținând cont de potențialul turistic extraordinar al Moldovei și de investițiile anunțate, are o șansă de dezvoltare foarte mare”, a spus Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica București.

Dorim ca prin aceste manifestări să crească numărul de zboruri și companii aeriene la Iași. De asemenea, credem că aportul universităților se poate manifesta cel puțin în două direcții – felul în care se pregătesc resursele umane pentru deciziile din aeroporturi, precum și felul în care universitatea poate contribui la securitatea cibernetică a aeroporturilor”, a completat Mihaela Onofrei, rectorul Universității „Al.I.Cuza” din Iași.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ