evomag.ro

Schimbări importante în parcarea Gării Burdujeni

La solicitarea polițiștilor de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, angajații Regionalei CFR Infrastructură Iaşi au început amenajarea parcării din Gara Burdujeni.

Este vorba despre un nou plan de semnalizare prin indicatoare şi marcaje pentru îmbunătăţirea circulaţiei maşinilor şi pietonilor în parcarea cu pricina.

Principalele modificări constau în interzicerea staţionării în zona ieşirii din clădirea gării, inclusiv pentru taxiuri, în acest sens fiind amplasat deja un indicator rutier.

De menționat este faptul că, pentru maşinile de taxi s-au găsit doar trei locuri, în laterala parcării, spre Policlinica CFR.

Tot în această laterală vor fi trasate şi locurile pentru persoanele cu handicap

Un element nou important va fi o trecere de pietoni marcată în zona de ieşire din clădirea staţiei. Deocamdată au fost amplasate doar câteva indicatoare, iar modificările vor fi puse în aplicare când noua amenajare va fi finalizată.

Principalii vizaţi de aceste schimbări sunt taximetriştii care, de ani buni, staționează acolo în așteptarea clienților într-o stație clandestină, asta pentru că, oficial, acea stație nu există nicăieri în acte.

Mai mult, taximetriștii au pus stăpânire pe acea zonă, și nimeni altcineva nu are voie să parcheze acolo, lucru care se întâmplă de foarte mult timp.

Acum, cu noua amenajare rutieră, având în vedere că există indicator de staţionare interzisă, poliţiştii îi vor putea amenda pe taximetriştii care vor mai sta cu maşinile timp îndelungat în imediata apropiere a gării. În principiu, aceştia vor putea staţiona în parcare şi în afara celor trei locuri, însă doar la sosirea trenurilor, pentru a prelua călătorii.

Poliţiştii vor aplica amenzi pentru staţionare interzisă şi celorlalţi şoferi care îşi lasă maşinile timp îndelungat în zona de acţiune a indicatorului. O problemă în parcarea gării este şi cu maşinile parcate perioade îndelungate de cei care pleacă cu trenul şi îşi lasă autoturismele în gară.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ