evomag.ro

Parlamentarul argentinian Hector Olivares a decedat duminică

Parlamentarul argentinian Hector Olivares a murit duminică în urma rănilor suferite într-un incident armat care a avut loc săptămâna trecută în centrul capitalei Argentinei, Buenos Aires. Autorităţile au descris atacul drept unul în „stil mafiot”, informează cotidianul The New York Times.

Olivares a fost operat după ce a fost împuşcat, fiind în stare gravă, au declarat oficiali argentinieni. Totuşi, parlamentarul a decedat în urma rănilor suferite, potrivit unor surse din cadrul autorităţilor locale, citate de agenţia publică de ştiri Telam.

În urma atacului armat, produs în faţa Congresului Naţional de la Buenos Aires, şi-a pierdut viaţa şi Miguel Yadon, un oficial guvernamental, care a fost împuşcat mortal.

Autorităţile din Argentina au anunţat vineri că i-au arestat membrii unei grupări de crimă organizată.

Potrivit presei locale, asasinii l-ar fi vizat pe Yadon, aparent din motive personale, nu politice.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ