În urmă cu câțiva ani, Botoșaniul era printre județele fruntașe când venea vorba despre statistici cu privire la asistații sociali. Între timp, lucrurile s-au schimbat iar la nivelul județului vorbim doar de aproape 3.200 de botoșăneni care primesc bani de la stat și nu muncesc.

Din datele furnizate de Agenția Județeană pentru Inspecții și Plăți Sociale (AJPIS) reiese faptul că la nivelul județului în luna iunie erau 3.182 de asistați. Pentru acești botoșăneni, statul a plătit suma de 834.182 lei.

Numărul asistaților este într-o vizibilă scădere și asta și datorită unei legi intrată în vigoare care prevede faptul că orice asistat care refuză un loc de muncă rămâne fără ajutor social. Unii primari susțin însă că nu numai refuzul de a munci a scăzut numărul beneficiarilor, ci și faptul că botoșănenii au luat calea străinătății și au putut câștiga astfel mult mai mulți bani decât dacă ar fi stat la pomana statului. Așa s-a ajuns ca unele comune să aibă mai puțin de 10 asistați sociali, conform botosaneanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ