Plantele medicinale sunt tot mai sănătoase, iar ceaiurile tratează boli incurabile

Măceșul – arbust spinos de 1-3 m, tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig, fiind alungită, ramificată, cu ramuri lungi, lucitoare.

Frunzele sunt dispuse altern, imparipenat compuse, cu 5-7 foliole ovate și stipele persistente la bază. Florile sunt solitare sau grupate câte 2-3, așezate la vârful ramurilor cu sepale răsfrânte de lungă durată, petale roz emarginate, cu stamine și stile numeroase.

Pseudofructul provine din receptaculul în formă de cupă, la început verde, apoi roșu portocaliu și roșu lucios la maturitate deplină. Conține numeroase fructe adevărate, achene păroase ce au în interior sămânța. Planta înflorește în luna mai – iunie.

Pseudofructele se recolteazǎ începând din luna august până în septembrie (perioadă în care măceşele conţin cantitatea cea mai mare de vitamina C, principiul lor activ de bază), înainte de venirea toamnei, când fructele îşi schimbǎ culoarea în roşu – portocaliu.

Pentru ca pseudofructele să-şi păstreze conţinutul de vitamina C, ele trebuie uscate imediat după recoltare. Uscarea se face numai pe cale artificială, la o temperatură de 80-850 C.

Măceşul datorită proprietăţilor sale, era folosit pe scară largă, încă din Antichitate, ca plantă medicinalǎ, de către greci, romani, perşi, arabi şi chinezi.

Legendele spun de asemenea, că primele rozarii – şiragurile de mătănii ale călugărilor catolici – au fost făcute din măceşele înşirate pe o aţă, iar numele de rozariu provine de la denumirea măceşelor în latină.

LĂSAȚI UN MESAJ