evomag.ro

„Românii își doresc să trăiască într-o țară în care legea este egală pentru toți” 

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică, de Ziua Justiției, că „ultimii ani au fost marcați de încercări repetate de a subordona justiția politicului” și că românii au demonstrat, prin votul de la referendumul din mai, că „își doresc să trăiască într-o țară în care legea este egală pentru toți”.

În mesajul transmis pe site-ul Administrației Prezidențiale, șeful statului spune că „societatea românească are nevoie de o dezbatere autentică despre actualele provocări cu care se confruntă sistemul judiciar”.

„În societățile democratice, justiția independentă este garanția fundamentală pentru înfăptuirea dreptății și menținerea echilibrului social.

Esența principiului statului de drept constă în respectarea legilor și în asigurarea unei justiții corecte și aplicate egal tuturor cetățenilor.

Pentru a putea fi însă îndeplinite aceste deziderate, este nevoie ca legile să fie accesibile, clare și predictibile. În caz contrar, când sunt făcute schimbări constante, fără o direcție unitară, respectul pentru lege are de suferit”, a declarat Președintele Klaus Iohannis.

Tot președintele a informat faptul că: „Participarea impresionantă la referendumul din 26 mai a demonstrat, dincolo de orice îndoială, că românii susțin valorile europene, statul de drept și își doresc să trăiască într-o țară în care legea este egală pentru toți.

Voința exprimată de cetățeni îi obligă pe decidenții politici să acționeze pentru consolidarea parcursului european al României și pentru o justiție dreaptă.

Totodată, acest semnal transmis prin vot trebuie să îi responsabilizeze și pe toți cei care sunt implicați în asigurarea actului de justiție”.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ