babyliss-romania.ro

Incendiu puternic la mansarda unei vile, în judeţul Neamţ. Doi bătrâni au au fost scoşi din flăcări de localnici

Un incendiu puternic a pus pe jar o întreagă comunitate din judeţul Neamţ. Focul a pornit de la mansarda unei vile, însă, din cauza vântului puternic, s-a extins rapid şi la o casă învecinată dar şi la anexele din jur.

Până la sosirea pompierilor, proprietara casei, o bătrână de 73 de ani a fost evacuată de localnici, care au încercat să dea o mână de ajutor şi să stingă flăcările puternice. Femeia, dar şi un alt bătrân au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Totul s-a petrecut în comuna Bodeşti înainte de lăsarea întunericului. Flăcările care au cuprins cele două locuinţe, o vilă cu două etaje şi casa învecinată, s-au înălţat până la câţiva metri. Vântul puternic ameninţa să extindă focul şi la alte gospodării.

Militarii de la Detaşamentul de Pompieri din Piatra Neamţ au sosit, iniţial, cu trei autospeciale de stingere. Au avut însă nevoie de întăriri în scurt timp.

cel.ro

“La sosirea primelor echipaje ardea in doua gospodarii, respectiv cele doua locuinte si anexe pe o supr de aprox 1200 de mp. A fost evacuata o persoană in varsta de 73 de ani din locuinta de cetateni pana la sosirea noastra, monitorizata de echipajul de prim ajutor. A suferit un traumatism la genunchi si un atac de panica” a declarat locotenent Andrei Grancea, Comandant Detasament De Pompieri Piatra Neamt.

Tot de atac de panică a suferit şi un locatar al vilei, în vârstă de 79 de ani. Însă cei doi au refuzat transportul la spital. Pompierii urmează să stabilească acum cauza exactă a care a dus la producerea incendiului.

apiland.ro

LĂSAȚI UN MESAJ