bibloo.ro

„Educația interculturală – arta de a acționa împreună!”

„Educația interculturală – arta de a acționa împreună!” este proiectul de success al anului 2018 pe care comunitatea armeană din Iași l-a implement în școlile din județ. Uniunea Armenilor din România Sucursala Iași acționează pe doi piloni importanți: educarea tinerilor din școli în spirit intercultural, dar și informarea cetățenilor vizavi de prezența unui mozaic interetnic la nivelul societății ieșene Istoria târgului ieșean conform monografiei lui N. A. Bogdan reprezintă un cumul de valori de tradiții și obiceiuri multietnice datorită prezenței minorităților încă din cele mai vechi timpuri.
Centrul orașului reprezenta o zonă comercială de amploare, fapt datorat negustorilor armeni, greci și evrei, ce au pus bazele economiei de astăzi. Clasa negustorească s-a transformat într-una de intelectuali, astfel aceștia implicându-se în activități interculturale cu scopul de a de a crea competențe și a contura caractere.

Workshop-uri, conferințe sau evenimente cu scopul dea crea o armonizare la nivelul societății multietnice

La nivelul activităților din cadrul organizației termenul de advocacy a fost utilizat în vederea identificării necesității pe care societatea o impune vizavi de existența orelor de educație interculturală la nivel instituțional, dar și la nivelul societății civile. Astfel devenea imperios necesar crearea unui proiect alcătuit din workshop-uri, conferințe sau evenimente cu scopul dea crea o armonizare la nivelul societății multietnice.
Epoca contemporană impune implementarea unui proiect strategic la nivelul societății civile cu scopul de a produce o schimbare semnificativă la nivel educațional, atât în rândul elevilor, cât și în rândul cetățenilor, procesul de informare conducând la atragerea tinerilor voluntari, aceștia devenind astfel actori ai schimbărilor pozitive. Educația interculturală este principalul motor al implicării!

Scopul acestui proiect a fost acela de a implementa în rândul tinerilor și a cetățenilor educația interculturală

Scopul acestui proiect a fost acela de a implementa în rândul tinerilor și a cetățenilor educația interculturală. Pentru a evita situațiile de discriminare etnică în acest context am pornit o campanie de informare a cetățenilor ieșeni în teritoriu cu ajutorul voluntarilor din liceele partenere.

În ceea ce privește instituțiile școlare am organizat o serie de evenimente la care au participat cadre didactice dornice să oferie elevilor exemple de bună practică fie prin invitarea unor anumite personalități de etnie, fie prin realizarea unor vizite la  principalele obiective de cult ale minorităților. Se pot organiza și dezbateri la nivelul liceului cu argumente pro și contra în ceea ce privește situația minorităților la nivel local și întâlniri cu factori de decizie în cadrul Inspectoratului pentru a identifica nevoile elevilor în ceea ce privește comunicarea interculturală.

Necesitatea introducerii educației interculturale în curricula școlară a avut la bază existența unor situații de discriminare în rândul persoanelor de etnie. Demersul nostru a pornit din dorința de a armoniza societatea în procesul de interrelaționare dintre cetățeni. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea și întărirea capacității de asimilare a informațiilor cu privire la formele de manifestare a toleranței prin integrarea persoanelor diferite de noi înșine.
Procesul de asimilare facilă a acestor termeni se realizează încă de pe băncile școlii motiv pentru care am considerat că este imperios necesară introducerea în programul școlar fie a unui opțional fie, a unei activități extracurriculare cu conținut interdisciplinar și intercultural. Poporul român are în componența sa etnici ce aparțin unor grupuri minoritare diferite, ce și-au adus  aportul la evoluția istorică benefică întregii societăți și ale căror urme au rămas în arhive, fiind astăzi nevoie de a exploata bogata tradiție istorică.
 
Continuarea proiectului nostru va consta, pe de o parte, în realizarea unor parteneriate cu un număr mai mare de instituții culturale și școlare, alături de care vom derula activități educative cu scopul de a promova spiritul intercultural și toleranța între minorități. În viitor vom avea în vedere și organizarea unor festivaluri la nivel regional cu ajutorul organizațiilor neguvernamentale din teritoriu. De asemenea, cu sprijinul autorităților locale, vom derula o serie de activități în școlile din regiunea Moldovei pentru a angrena un număr mai mare de elevi în acest proces educativ pentru a sădi un sâmbure al toleranței.
apiland.ro

LĂSAȚI UN MESAJ