Vrei RECLAMA TA aici?top-shop.ro

A vrut să păcălească, dar a plătit cu vârf și îndesat. Un tânăr din Vrancea a vrut să cumpere un telefon, cu bani falși, chiar de la un jandarm

Tânărul în vârstă de 20 de ani a mers în centrul orașului Focșani, unde a încercat să cumpere un telefon cu o bancnotă de 50 de euro falsă, inscripționată cu caractere chirilice.  Bancnota nu doar că a fost falsificată grosolan, dar avea și o dimensiune mai mare decât cea a unei bancnote normale.

Ghinionul a fost că vânzătorul de la care a vrut să cumpere telefonul mobil să fie un jandarm, astfel că falsificatorul a ajuns imediat pe mâna polițiștilor.

„Un tânăr de 20 de ani, dintr-o comună de lângă Odobeşti a încercat, joi, să cumpere un telefon mobil cu o bancnotă falsă de 50 de euro. Bancnota era falsificată în mod grosolan, fiind inscripţionată cu caractere slavone şi având o dimensiune mult mai mare decât cea adevărată. Tânărul mai avea asupra sa o bancnotă de 50 de euro adevărată”, a spus George Petrea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, pentru Agerpres.

Banii falși au fost confiscați, iar tânărul va fi cercetat de organele de urmărire penală pentru săvârşirea prezumtivei fapte de folosire de monedă falsificată.

Vrei RECLAMA TA aici?

LĂSAȚI UN MESAJ