evomag.ro

Sâmbătă, la Iași, a avut loc evenimentul Forumul Educației”, organizat de Partidul Național Liberal

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă, la Iaşi, la “Forumul Educaţiei 2019”. Şeful statului le-a vorbit sutelor de invitaţi din domeniul învăţământului, dar şi din societatea civilă şi lumea politică despre importanţa educaţiei pentru dezvoltarea societăţii româneşti.
Klaus Iohannis a amintit şi de strategia administraţiei prezidenţiale care stabileşte obiectivele sistemului de învăţământ până în 2030:
Pentru România de mâine, credeţi-mă, nu este un moft această discuţie despre educaţie. Este o necesitate de prim rang. Un popor fără o educaţie nu are viitor. Punct. Eu îmi doresc un viitor nu oarecare, ci un viitor foarte bun pentru România, şi, cum suntem foarte puţini în ţară, foarte mulţi în Europa, e foarte bine – ne gândim cu drag la ei -, dar noi de aici trebuie să facem să funcţioneze România, şi asta se poate numai dacă dăm tinerei generaţii instrumentele, metodele, valorile pentru a construi România de mâine, ca o Românie de succes.

Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, „România Educată”, un proiect național inițiat de Președintele României Klaus Iohannis menit să susțină reașezarea societății pe valori reale, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate.

 Este primul proiect pe care un partid politic, în speţă PNL, şi o organizaţie politică, organizaţia Iaşi, îl realizează sub egida proiectului prezidenţial „România educată”, un forum regional, naţional şi european dedicat educaţiei. Este prima ediţie şi va continua în fiecare an. Este un început de drum foarte important, şi nu este întâmplător faptul că se petrece la Iaşi. PNL devine, astfel, oficial, partidul care susţine proiectul România educată cu toate elementele sale, şi în toate etapele sale. ” a declarat  Alexandru Muraru, prim-vicepreşedintele PNL Iaşi.

Printre cei care au susținut discursuri s-au numărat președintele PNL Ludovic Orban, candidatul la alegerile europarlamentare Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Maia Sandu, Andrei Năstase, primarul Chișinăului și nu în ultimul rând Președintele României Klaus Iohannis.

Toți au susținut la unison că singura șansă ca România să progreseze și să se însănătoșească este educația. Investiția în profesori și crearea unui sistem educațional care să nu mai scoată analfabeți funcționali, ci să creeze oameni puternici, cetățeni onești cu spirit civic și conștiință care să fie capabili să aplice în societate lucrurile pe care le dobândesc în școli, trebuie să fie priorități.

România se află într-o iarnă nucleară a educației

inpuff.ro

Rareș Bogdan, candidat la europarlamentare este de părere că România se află într-o iarnă nucleară a educației din cauza moștenirii comuniste și a PSD-ului: ”Cred că România educată e singurul proiect de țară care ne poate însănătoși ca națiune. Rolul educației este de a forma o conștiință națională. Să fii conștient de mic de valoarea binelui comun. Conștiința națională este suma anticorpilor la trădare, la hoție, la lene. Dacă nu intervenim îi facem de rușine pe toți înaintașii noștri, pe toți cei care credeau în noi ca neam. 50 de ani de comunism și 30 de ani de pesedism au realizat mutații genetice care aproape că ne-au aruncat într-o iarnă nucleară a educației. Dacă nu ne urcăm în acest ultim tren, ”România educată”, putem să ne dăm foc, căci efectul neimplicării este incendierea unei națiuni.

Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat că s-au fabricat universităţi prin decizii politice, de stat cât şi private, pe bandă rulantă, după Revoluţie şi că, din păcate, “mulţi dintre cei pe care îi vedem astăzi în capul trebii sunt produsele acestor universităţi, cu diplome făcute pe puncte de oameni care nici măcar nu au trecut pe la cursuri, de oameni care faultează limba română în fiecare apariţie publică“.

Președintele României a fost fără îndoială capul de afiș al evenimentului din ”Târgul Ieșilor”, așa cum îi place lui să spună. S-a remarcat printr-un discurs cu mult umor, ironie la adresa partidului aflat la guvernare, dar și cu idei clare despre ceea ce înseamnă educație și ce ar trebui să facem noi ca țară pentru a atinge performanța în acest domeniu atât de important.

Mă bucur foarte mult că am putut să revin cu această ocazie aici, în Târgul Ieșilor. Am fost de multe ori și, dacă îmi permiteți să spun așa, de fiecare dată mi-a plăcut”, așa a începu discursul șeful statului. A continuat spunând  că lipsa investiţiilor în şcoli poate face ca tragedii precum cea din luna aprilie din judeţul Iaşi, când un copil a murit după ce a căzut în fosa septică, să se repete.

Este un ministru care tot umblă prin toată ţara şi tot vorbeşte despre tablete, digitalizare, dar încă sunt sute de mii de copii care învaţă în şcoli nesigure şi insalubre şi putem să ne aşteptăm ca tragediile din ultima vreme să se repete, iar responsabilitatea pentru ca niciun copil să nu mai sfârşească trafic într-o fosă septică este a noastră a tuturor, decidenţi centrali, locali, directori de şcoală, profesori, părinţi. Chiar şi Ministerul Educaţiei are o răspundere.

Acesta a conchis spunând că dorește să facă un program pentru România, pentru ”România educată”. Pentru a deveni realitate, ”România educată” are nevoie de stabilitate, are nevoie de perseverență, dar, foarte important, are nevoie de predictibilitate. ” Asta înseamnă că toți, de la decidenți la cetățeni interesați, vom opri și vom taxa reglementările haotice, care nu au niciun fel de consistență ideologică sau conceptuală, care nu se bazează pe studii de impact și nu se încadrează în nicio viziune.

De aceea, proiectul oferă tuturor răgazul necesar pentru a găsi cele mai bune soluții, pentru a le armoniza în mod coerent și pentru a-și asuma rezultatele care să transforme în mod pozitiv educația din România la orizontul anului 2030.”

Da, salutăm inițiativa Partidului Național Liberal și a Președintelui României. De aici trebuie să pornim, de la educație. Avem nevoie de asta ca de aer. Avem nevoie de oameni educați, de oameni competenți și de oameni ancorați în realitate, capabili să discearcă între bine și rău și să ia decizii în urma propriilor judecăți, nu să fie manipulați și îndoctrinați de demagogi de joasă speță. Sperăm să se continue pe aceeași linie și să nu rămână doar un eveniment organizat într-o campanie electorală. Societatea are nevoie de dezbateri. Doar în acest fel pot apărea idei care ulterior să se transforme în soluții.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ