bibloo.ro

Președintele Igor Dodon a acceptat o medalie controversată emisă de autoritățile din autonomia găgăuză

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a acceptat o medalie instituită pentru a marca cinci ani de la data desfășurării unui referendum ilegal în Găgăuzia. Pretinsa distincție i-a fost înmânată sâmbătă, pe 2 februarie, la Comrat, unde administrația regională, condusă de bașkanul Irina Vlah, a sărbătorit aniversarea plebiscitului din 2014, când locuitorii autonomiei găgăuze au fost chemați să susțină o eventuală secesiune față de Republica Moldova.

Dodon n-a ezitat să confirme că s-a implicat activ în acțiuni a căror scop declarat, la Comrat, era stăvilirea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

„Eu, ca deputat și președinte de partid (PSRM – n.red.) am susținut pornirile voastre și mulți m-au criticat. Dar voi ați dat un exemplu și asta a fost o decizie corectă”, a declarat Dodon la Comrat, după care a revenit la Chișinău, pentru o altă aniversare pe care tot el a inițiat-o – „660 de ani de la întemeierea statului moldovenesc”.

apiland.ro

LĂSAȚI UN MESAJ