evomag.ro

Tendințe în modă 2019 – ce se poartă și ce e în vogă

Moda ne colorează mereu viața și este și o metodă prin care ne putem exprima față de cei din jur. Moda nu înseamnă excentricitate sau laudă de sine, cum poate ar părea, ci eleganță, stil și expresivitate. Iar în anul 2019, ca în fiecare an, tendințele se schimbă. În acest articol, Ghid Local vă prezintă cele mai noi tendințe în modă în 2019.

Trenduri vechi redevin noi

Printre tendințele de modă din anul 2019, cele mai apreciate și purtate sunt bulinele, care sunt din nou în vogă și ne trimit înapoi în anii 80. Așadar, acest trend este dovada vie că moda parcurge un adevărat cerc și la un moment dat revine. În rândul doamnelor și domnișoarelor, o rochie cochetă cu buline este modul perfect de a fi în trend anul acesta.

Rămânem în temă cu trendurile deceniilor trecute care se întorc în anul acesta. Astfel, avem carourile în alb-negru, modă din anii 90. O cămașă, bluză sau rochie este piesa de vestimentație perfectă pentru acest an. Hainele acestea sunt o combinație interesantă între simplitate, dar și extravaganță și stil.

Tendințe noi și în pas cu timpul

O modă puțin mai ieșită din comun, dar o tendință ce vă asigură un aspect foarte șic, este o combinație de pantaloni scurți mulați, de tip biker, cu un sacou lung. Este perfect pentru persoanele îndrăznețe și aventuroase, care vor să încerce lucruri mai noi și mai inedite.

inpuff.ro

De asemenea, având în vedere că ne aflăm în secolul informației, accesoriile moderne, care ne duc cu gândul la tehnologie și urbanism sunt perfecte pentru a ne asorta vestimentația și a fi în tendință. Eleganța și rafinamentul sunt definite de acestea în noul an.

Nu în ultimul rând, în anul 2019 se poartă și liniile ondulate și dungile. Cu forme diferite, la alegerea voastră, precum și o gamă diversă de culori, dungile și liniile ondulate pot reprezenta vestimentația ideală. Pentru ca să fiți în trend cu tot ceea ce înseamnă anul 2019, vă recomandăm să vă asortați vestimentația cu culoarea anului 2019.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ