Deputatul Bodea: Acest fals festivism umilește în realitate primarii ieșeni

Domnul Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, se laudă de dimineață până seară că aduce sute de milioane de euro în județul Iași de la Guvern și că zeci de comune semnează contracte de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) datorită lui.

Pentru corecta informare a cetățenilor și a opiniei publice, trebuie spus adevărul: președintele Consililului Județean Iași nu are absolut niciun merit în accesarea acestor fonduri de către primari prin PNDL.

Fondurile sunt obținute prin meritul exclusiv al primarilor care au făcut toate documentațiile, au scris proiectele cap-coadă și s-au încadrat în criteriile de finanțare ale acestui program.

Procedural, Consiliul Județean Iași nu are absolut nicio legatură cu aceste proiecte.

Bodea: ”Poștașul” din fruntea Consiliului Județean Iasi se umple de ridicol

Într-un mod ridicol, mai nou, domnul Maricel Popa s-a transformat în ”poștaș”. Concret, contractele de finanțare sunt transportate de la Guvern la Iași prin serviciul poștei speciale utilizate de catre Consiliul Județean, sau prin prin aducerea acestora în servieta proprie a domniei sale.

Primarii ieșeni sunt ulterior chemați la sediul Consiliului Județean pentru a semna contractele de finanțare încheiate cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, însă în  prezența obligatorie a domnului Maricel Popa și a fotografilor sai, deși meritul său în accesarea fondurilor este egal cu 0!

Acest fals festivism umilește în realitate primarii ieșeni, care au  bătut singuri, de zeci de ori,  drumul spre București, și care, fără niciun ajutor extern, au reușit să câștige proiecte pentru comunele ce le conduc.

Este revoltator că într-un județ în realitate umilit  de către guvernul PSD-ist, cu ocazia alocărilor de fonduri  pentru investiții majore, președintele Consiliului Județean , șef al PSD Iași, umblă cu astfel de abordări imature, își umple timpul cu astfel de regii proaste, în loc să se ia la trantă, spre exemplu, cu colegul său ministru al transporturilor, pentru ca cele două obiective majore locale, autostrada și soseaua de centură să primească finanțare.

Am ferma convingere că domnia sa va rămane în istoria județului Iași ca cel mai slab președinte de consiliu județean, fără niciun proiect personal inițiat în mandatul său, un incurcă-lume ce se fotografiază artistic pe mormanul de proiecte începute de predecesorul său”, a declarat deputatul Marius Bodea.

LĂSAȚI UN MESAJ