Vrei RECLAMA TA aici?

BODEA: Au tăiat de la autostrăzi, de la școli și spitale noi și plătesc populația inactivă

“Oricât ar deturna discuția Liviu Dragnea, realitatea e simplă: cheltuielile bugetare sunt cu 22,1% mai mari decât în primul trimestru din 2017, care, la rândul lor, erau oricum mai mari decât cele din 2016. Asta înseamnă un singur lucru: România se îndreaptă cu viteză spre zid.

Oamenii din țară încep să-și dea seama, încep să înțeleagă că am reintrat într-o bulă creată artificial, iar românii au mai trecut prin așa ceva și simt pericolul, știu că bucuria va ține puțin și deja începe să le fie frică pentru ceea ce va urma.

Mă refer în primul rând la Liviu Dragnea pentru că el este singurul care are voie să vorbească în acest guvern. El taie și spânzură în tot ceea ce înseamnă politică, economie și fiscalitate, toți ceilalți miniștri și secretari de stat tac complice și se bucură de beneficiile Puterii, neasumându-și nicio răspundere. Suntem sub o guvernare absolutistă, nimeni nu-l mai contrazice pe Liviu Dragnea pentru că a doua zi dispare.

Iar România este lăsată la mâna unui singur om care se afundă în ascunderea propriilor minciuni din 2016 și pentru care nu mai există cale de întoarcere. Liviu Dragnea se agață ca un înecat de succesul economic al programului său, o manipulare pe care o întreține cu costuri enorme ce vor fi achitate în anii următori, de o altă generație.

Da, statul a colectat, în primul trimestru cu 7 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă din 2017, dar a cheltuit cu 17 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă

Sunt cheltuieli bugetare, din care cele cu salariile sunt cu peste 18% mai mari decât anul trecut. Execuția pe primul trimestru este cu 10% mai mică decât cea bugetată, aceasta înseamnă o scădere brutală a investițiilor din infrastructură!

Au tăiat de la autostrăzi, de la școli și spitale noi și plătesc populația inactivă. Sacrifici viitorul pentru o iluzie întreținută cu împrumuturi cu efect pe termen scurt, pentru că așteptările tale de creștere a veniturilor erau total nerealiste.

10 miliarde de lei pierdere între venituri și cheltuieli înseamnă enorm pentru un singur trimestru. Guvernul lui Dragnea taie orice șansă de dezvoltare și se împrumută pentru a finanța deficitul.

Miliarde de euro pe care românii îi vor plăti ani de zile de-acum înainte pentru a valida pe moment promisiunile total iresponsabile ale lui Dragnea și ale „Guvernului de la Teleorman”.

E ca și cum o familie se îndatorează prea mult, bucurându-se pe moment de o nouă achiziție, până când vin primele rate, pe care nu le poate plăti, și extazul, care a ținut doar o clipă, se transformă într-un coșmar pe termen lung, distrugându-le viața. Este exact ce face Liviu Dragnea cu România.

Ratele cresc spectaculos, cu 100 de euro de la un an la altul, mâncarea, hainele se scumpesc peste noapte, pentru că nu există altă pedeapsă pentru o guvernare iresponsabilă decât inflația

PSD face cu România un experiment periculos: o mică parte de privilegiați se bucură pe termen scurt, iar marea masă a românilor suportă costurile acestei aventuri.

Deficitul uriaș, în condiții de creștere economică, tăierea aproape în totalitate a investițiilor, arată, pentru al doilea an consecutiv, că această guvernare merge în pierdere, că prăpastia se cască tot mai mare și că drumul ales nu duce decât spre dezastru.

PSD amână toate proiectele mari, le va împinge până la termene din ce în ce mai îndepărtate, apoi le va uita, își va mitui electoratul pentru a rezista încă unul-doi ani la guvernare și va pleca lăsând în urmă un dezastru. Toată distracția de-acum ne va costa zeci de miliarde de euro. Pregătiți-vă banii, când îl vedeți pe Dragnea rânjind la televizor, mințind la fel cum respiră, gândiți-vă că tot spectacolul e plătit din portofelul dumneavoastră.”

Vrei RECLAMA TA aici?sentimente.ro

LĂSAȚI UN MESAJ