evomag.ro

În această săptămână discutăm cu actorul ieșean Marius Manole, actor al Teatrul Național București. Marius Manole a absolvit în 2001 Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, secția Actorie, la clasa profesor Emil Coșeriu și Cornelia Gheorghe. Între 2002 – 2003, a urmat cursurile Secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.

 Cum arată o zi din viața lui Marius Manole?

Zilele mele nu arată la fel. Ar trebui să ne gândim la o zi anume. De exemplu,  ziua de 18 mai: este una din zilele speciale pe anul acesta pentru că la ora 11 dimineața o să avem Richard al 3-lea la teatrul Bulandra care durează 4 ore, după care la ora  4 o să avem ”Demnitate” cu Șerban Pavlu, după care urmează iar Richard de la ora 7, deci 10 ore de teatru.

Deci teatru, teatru și iar teatru…?

Cam așa. Dacă nu am spectacole, am repetiții dimineața. Acum repet la Bulandra ”Pasărea Albastră.” În orice caz, nu stau acasă.

Atunci când nu ești pe scenă ce faci?

Dorm, citesc, nu mănanc, plimb câinele, am o pasiune foarte mare pentru animale. Încerc să mai ajut anumite cauze, mai fac o strângere de semnături, o strângere de fonduri, mai scriu câte-un gând pe Facebook, o poză pe Instagram, de astea omenești.

Acum să trecem la viața de student care pentru majoritatea e generatoare de amintiri mai speciale. Ale tale cum sunt?

inpuff.ro

Una din cele mai frumoase perioade din viața mea, nu că acum nu aș avea o viață frumoasă, dar am avut o clasă foarte specială la Academia de Teatru din Iași. Eram cu Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Cristi Popa. Făceam totul împreună, nu ieșeam din facultate deloc pentru că profesorii noștri, Cornelia Gheorghiu și Emil Coșeru ne țineau bine de tot. Dar nu numai ca ne țineau ei, ci că din primul an ne-am obișnuit așa, ne gândeam că trebuie să muncim, să muncim, drept pentru care vreo 4 ani vedeam că se schimbă anotimpurile, dar nu știam când se întâmplă exact fenomenul. Doar ne dădeam seama că ninge, că plouă, că e iarnă, că au înflorit copacii, că lumea se plimbă pe străzi, noi eram setați că vrem să devenim actori.

Dar de primele spectacole pe care le-ai avut, îți mai amintești cum erau? Ce simțeai?

Din punctul acesta de vedere am avut mare noroc. Am avut profesori foarte buni de vorbire. La mișcare scenică am avut o profesoară extraordinară care ne-a insuflat tuturor dragostea față de corp și de mișcare. Eu când am plecat la București, primul meu mare atu a fost mișcarea, mă mișcam foarte bine și înțelegeam cum să transmit cu ajutorul corpului niște lucruri.

Am debutat la Teatrul Național din Iași de foarte tânăr, când încă eram în liceu. Am avut șansa să mă ia Irina Popescu Boieru  într-un spectacol care se cheama” Nu sunt Turnul Eiffel” în care eram alături de Catinca Tudose, Constantin Pușcașu, Doina Delean, actori importanți din Teatrul Național. Apoi m-a luat Ovidiu Lazăr într-un speactacol foarte frumos unde jucam alături de prietenul meu Radu Ghilaș.

Mă uitam cu foarte multă admirație la actorii de la Teatru Național și am zis că niciodată nu o să ajung ca ei. Azi când veneam spre Iași mă gândeam că la un moment dat a venit Olga Tudorache, Albulescu, Dumnezeu să-l odihnească cu Cabotino de exemplu și era sala de la ”Național” plină, plină și zic ”Doamne, cum o fi să vii în turneu și să ai sala plină de oameni”.  Iată că ”ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple… ”

Aveam emoții când treceam pe lângă marii actori. Devenisem oarecum prieten cu actorii de aici. Totuși, erau unii care mă suportau, unii care nu mă suportau deloc, le păream foarte enervant, și probabil că și eram. Dar era foarte frumos. Pe timpul ăla teatrul era teatru, lumea când intra în teatru avea un altfel de respect. Timpul era altul, erau premiere odată la 3-4 săptămâni, se făceau producții importante, sălile erau pline, dar probabil că și acum sunt. A fost o perioadă foarte frumoasă, eu aici m-am format.

Astăzi ce ar putea să-l încurajeze pe un tânăr actor? Aveți un sfat pentru ei?

Am foarte multe temeri. În primul rând, nicio seara nu seamănă cu alta. Niciun spectacol nu seamănă cu altul. Poți să joci un speactol de foarte multe ori, dacă într-o seara nu ești în formă… E ca în viață, nu știi niciodată ce ți se poate întâmpla. Poți uita textul, poate să ți se facă rău, poți să ai un moment în care nu te poți concentra.

Dacă iubește meseria asta și n-ar putea trăi fără…Nu-ți poate promite nimeni că o să ajungi mare actor, trebuie să crezi în tine și în steaua ta norocoasă și să crezi că prin muncă poți să devii cineva, atlfel nici școala nu-ți oferă această șanșă. Să știi că la școala de teatru nu există niște rețete, nu te învață să fii actor. Școala de teatru e un soi de autodescoperire, să înveți să te cunoști foarte bine, să înveți care sunt defectele tale, calitățile, să fii relaxat, să înveți să gestionezi emoțiile, să fii destul de nebun încât să apari în fața unei săli cu 900 de oameni și să nu-ți crape inima, să înveți lucruri tehnice despre voce, cord.

Din punctul acesta de vedere am avut mare noroc. Am avut profesori foarte buni de vorbire. La mișcare scenică am avut o profesoară extraordinară care ne-a insuflat tuturor dragostea față de corp și de mișcare. Eu când am plecat la București, primul meu mare atu a fost mișcarea, mă mișcam foarte bine și înțelegeam cum să transmit cu ajutorul corpului niște lucruri.

Ai vreo temere atunci când urci pe scenă?

Am foarte multe temeri. În primul rând, nicio seară nu seamănă cu alta. Niciun spectacol nu seamănă cu altul. Poți să joci un speactol de foarte multe ori, dacă într-o seara nu ești în formă… E ca în viață, nu știi niciodată ce ți se poate întâmpla. Poți uita textul, poate să ți se facă rău, poți să ai un moment în care nu te poți concentra. Sigur că noi avem tot timpul tehnica de partea noastră, dar ne dorim foarte tare ca fiecare spectacol să fie special și să nu-l faci tehnic, ci cu toată dăruirea, dar asta depinde…și de ce ai mâncat în ziua respectiv, de cât de obosit ești. Te poți întâlni cu o sală care emană energie negativă, partenerii să aibă o zi nefastă. Sunt foarte multe necunoscute într-o seară la teatru. De aceea e și special, de aceea mi se pare mai special decât filmul pentru că e imprevizibil, irepetabil, este o experiență unică.

Dacă nu ajungeai actor, ce ți-ar fi plăcut să faci?

Mi-ar fi plăcut să ma fac dansator, balerin, chelner, patron de hotel, dealer de mașini, cabinier la teatru, director de teatru, șef de resaturant, bucătar, jurnalist, sa prezint știrile, mi-ar fi plăcut să am o emisiune la radio.

Dar ai avut una alături de Marius Tucă, la Smart Fm

Am încercat, a fost foarte frumos, dar foarte obositor. Mă trezeam la 5 dimineața, după mă duceam la Buftea, începusem emisiunea Dansez pentru Tine și era mult de muncă.

Care consideri că a fost cea mai grea perioadă din viața ta?

Am 40 de ani. Nu știu cât mai am de stat pe pământul ăsta, dar mi se pare că e de datoria fiecăruia dintre noi să facem ceva, să ajutăm ca măcar generațiile de după noi să aibă un trai civilizat, să aibă niște conducători care să știe măcar limba română, să aibă o justiție corectă, o educație bună, să aibă parte de cultură, să avem parte de infrastructură.

Am avut multe perioade grele în viață. Niciodată nu am repetat un singur spectacol, de exemplu, am repetat 4 în paralel, în timpul ăsta și jucam, făceam și turnee. O perioadă grea a fost prima perioadă când am fost la București când nu aveam unde să stau, nu știam ce să mănânc, trebuia să fac rost de bani, în timpul ăsta repetam, stăteam pe la prieteni.

Altă perioadă grea a fost inimă de câine. Era primul meu mare rol, cu domnul Hrebenciuc. Era o presiune foarte mare, tot timpul au existat perioade grele. Depinde cum le vezi, acum, de exemplu, nu mi se par grele. O perioadă grea a fost cu Richard al 3-lea, în 3 săptămâni am scos Richard 3 la Bulandra. Nu mai spun de perioada când făceam radio și eram și la Dansez pentru tine. Dormeam pe unde apucam. Unde puneam capul, acolo dormeam.

Am vazut că te-ai implicat în campania ”Fără penali in functii publice”. Ce astepți să se schimbe în Romania în urma acestui demers?

Tot. Am 40 de ani. Nu știu cât mai am de stat pe pământul ăsta, dar mi se pare că e de datoria fiecăruia dintre noi să facem ceva, să ajutăm ca măcar generațiile de după noi să aibă un trai civilizat, să aibă niște conducători care să știe măcar limba română, să aibă o justiție corectă, o educație bună, să aibă parte de cultură, să avem parte de infrastructură. M-am implicat în asta pentru că ultimii doi ani au fost un coșmar pentru țara asta, pentru mine și realizez că am ajuns la cel mai jos nivel posibil.

Nu se poate să am un prim-ministru sau o guvernare în care 7 din 8 miniștri să nu știe limba română. Nu se poate să te lași reprezentat de o asemenea clasă politică, e groaznic. Așa că am hotărât să mă implic, dar fără să fiu înscris în vreun partid politic. Sunt și alți colegi de-ai mei care au ieșit în strada.

Ți-a fost greu să-i implici și pe ceilalți?

Deloc. Actorii sunt niste oameni foarte cinstiti, majoritatea. Mai sunt și unii fără coloană vertebrală. Dacă la putere e PSD-ul țin cu ei, daca e PNL, ei sunt PNL-iști, dacă o sa vină USR ei o sa fie USR-iști, totul pe interes. Eu sunt acuzat că vorbesc foarte dur, dar nu mai am timp să stau să ma alint, să perii, să menajez. Mi se pare că prea mulți copii suferă în țara asta, prea mulți oameni bolnavi. Nu ai de ce să te mai gândești că ești extremist.

Care crezi că este rolul unui artist/actor în societate?

Tocmai ăsta e. Mulți spun că actorul nu trebuie să coboare în stradă, trebuie să stea pe scenă, acolo e forma lui de revoltă. Dar nu mai este timpul acela. Actorul, pentru că e un om care are o voce, și pentru că e un om care e cunoscut în cetate trebuie să sancționeze, prin actul artistic, dar și fiind alături de oameni, tot ce e în neregulă în societate.

În ce direcție crezi că se îndreaptă România?

Ținând cont că în momentul vorbirii noastre procesul domnului Dragnea s-a amânat, cred că într-o direcția greșită. Dar sper ca pe 26 mai când e următorul vot, românii să iasă din casă, sper ca fiecare tânăr să-și convingă părinții care poate nu înțeleg destule, care poate sunt ușor de manipulat, care poate stau prea mult pe Antena  3, că trebuie să voteze cu responsabilitate.

De 2 ani suntem într-o degringoladă, nu avem nicio direcție. Nici ca țară, nici ca neam.

Revenind la viața de actor, unii declara că au făcut sacrificii ca să joace pe scenă, pentru ține cum e?

Pentru mine nu. Teatrul mi-a justificat întreagă existență.  Îi mulțumesc teatrului până în ultima clipă a vieții mele. N-a fost un sacrificiu, ba dimpotrivă, cred că teatrul s-a sacrificat să mă primească pe mine.  Chiar dacă au fost momente grele, nu era un sacrificiu. Bucuria a fost atât de mare că pot să muncesc, încât nimic nu mai conta.

Având în vedere că ești o voce publică, un artist renumit, nu te asaltează admiratoarele?

Eu nu răspund niciodată la mesaje de genul ăsta. Am foarte puțini prieteni de care sunt înconjurat, deși stau cu multă lume. În timp am învățat să citesc din priviri care e admiratorul nebun, fanul isteric, liniștit sau cultivat.

Nu mai intru așa ușor în contact ca la 20 de ani, când mi se părea că dacă vine o domnișoară la mine să-mi spună felicitări, mă emoționam.

Din păcate, Faceebook-ul pe cât bine a făcut, a făcut și foarte mult rău, pentru că a luat din misterul și farmecul actorului, pentru că acum vezi actorul în orice ipostază. Înainte nici nu știai ce face, eram curios cum e la ei acasă, ce fac în timpul liber.

Aveți modele în viață, ați avut vreun model care v-a marcat?

Cea mai mare realizare e că am rămas cu capul pe umeri, că n-am uitat de unde am plecat și vreo 2- 3 roluri pe care le am avut. A, și faptul că am reușit să am o casă, o mașină, doar prin muncă.

Foarte multe. În primul rând părințîi mei care m-au învățat să nu fur, să ofer, să studiez tot timpul, să-mi aleg meseria pe care o iubesc, să-mi fac treaba cum trebuie.

În plan profesional, Rodica Mandache, Oana Pelea, Victor Hrebenciuc, Albulescu, mulți. Și acum, în ”Pădurea Spânzuraților” unde rolul principal îl are Alexandru Potocean, mă uit cu admirație ori de câte ori joc cu el și devine un model.  Eu nu mă feresc să am modele. Chiar dacă e un tânăr începător, dacă se comportă cum trebuie, dacă are o metodă care mă fascinează, n-am orgoliu să nu recunosc.

Spuneai că ai 40 de ani. Care e cea mai importantă lecție de viață pe care ai primit-o?

Prima ar fi să spui nu oamenilor nocivi din viața ta. Indiferent de cum ești să ai curaj să-ți asumi tot ce se întâmplă în viața ta. Nu îi ești dator nimănui cu nimic.

A doua e să înveți să spui nu. Când nu-ți place ceva să spui nu. Compromisurile, la un moment dat, te îmbolnăvesc de nervi.

Ai vreo carte sau vreun film preferat?

Multe. Ultima carte citită e cartea mea preferată. Acum citesc  ”Tatăl celuilalt copil.” Am văzut acum pe Netlifx, After Life, îmi plac filmele românești, documentarele, biografiile, ultima biografie a fost a unui actor de la Londra.

Dacă ai ști că mai ai de trăit o singură zi, ce ai face?

”Privește lumea în fiecare zi ca și cum ai vedea-o pentru prima dată.” Dar e foarte greu să faci asta.

Cred că aș trăi toată ziua cu speranța că nu voi muri mâine. Mi-e frică de moarte, dar cel mai frică mi-e de boală. Am o replică: ” Mie nu de moarte mi-e frică, mi-e frică doar că o să uit tot ce-am cunoscut aici.” Mi-ar părea rău să plec așa devreme.

Ai un mesaj pentru tânăra generație?

E foarte greu să le dai un sfat, pentru că la vârsta lor tot timpul crezi că deții adevărul și așa și este. Ce să zic, feriți-va de droguri, de internet și citiți.

Dacă ai reveni la perioada când erai tânăr, ce ai schimba?

Nu foarte multe. Dar nu m-aș mai apuca de fumat. Aș citi de 5 ori mai mult. Aș face sport, aș fi mai atent la cum mă hrănesc, dar în esență înafară de fumat, nu aș schimba nimic în viața mea.

Care consideri că e cea mai mare realizare a vieții tale?

Cea mai mare realizare e că am rămas cu capul pe umeri, că n-am uitat de unde am plecat și vreo 2- 3 roluri pe care le am avut. A, și faptul că am reușit să am o casă, o mașină, doar prin muncă.

Ai un citat, un motto preferat?

Da. ”Privește lumea în fiecare zi ca și cum ai vedea-o pentru prima dată.” Dar e foarte greu să faci asta.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ