Moaştele Cuvioasei Parascheva „adună” povești incredibile an de an

0
1.526 views

Minunile Moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfintei Mucenițe Tecla la Iași

De 367 de ani de când moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi, sărbătoarea din 14 octombrie are o însemnătate și o rezonanță cu totul specială pentru români, sute de mii de credincioşi au venit să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare“.

Cei care ajung la „Cuvioasa“ – aşa cum o numesc credincioșii ei – o roagă pentru soluţionarea problemelor de zi cu zi, îi cer alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, sănătate, spor în casă şi bucurii. Iar Sfânta îl ascultă pe fiecare în parte şi nu întârzie să le vină în ajutor celor ce îşi pun speranţa în puterea ei şi o roagă cu credinţă. Minunile Cuvioasei sunt nenumărate. Multe sunt cunoscute din povestirile celor care le-au primit, dar multe au rămas în taina celor care le-au trăit.

Publicitate

De această dată, am întâlnit o doamnă, pe nume Maria, venită din Târgoviște care vine de mulți ani la Iași pentru că are încredere în Sfânta Cuvioasă Parascheva, mult folositoare în special celor mai în vârstă, copiilor, vecinilor, tuturor oamenilor.

„Chiar dacă este o distanță mare, ne-a ajutat Sfânta și am străbătut coada nesperat de repede. Simt o convingere că aceste moaște nu sunt doar niște moaște, ci sunt pline de Sfânta Parascheva așa cum era ea autentică, intactă. Închinarea la aceste Sfinte Moaște este folositoare fiecăruia dintre noi, altfel, nu am străbate o asemenea distanță de mare.” 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ