evomag.ro

Ca un adevărat interlop, fostul primar “GIGI 10%” NICHITA a pretins șpăgi de milioane lei 

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au dat drept sigură intenția lui Nichita Gheorghe de a obține din foloase necuvenite aproape 7 milioane de lei, folosindu-se de funcția pe Primar al Municipiului Iași. Reamintim faptul că Nichita a ocupat fotoliul de Primar al Iașului în perioada 2003 – 2015. În 2015 a fost suspendat din funcția de primar și ulterior arestat.

De atunci fostul Primar se vaită pe unde are ocazia că este vânat de procurorii anticorupție, deși realitatea este cu totul alta.

Mărturia este împărăteasa dovezilor: NICHITA a cerut o mită de 10%

Se înmulțesc martorii, denunțurile și documentele care certifică vinovăția lui Gheorghe Nichita în dosarul penal legat de managementul traficului rutier din Iaşi.

Instanța a admis și acuzațiile ce vizează primirea unor mite de către Nichita care au constat în primirea unor electrocasnice în valoarea de 20.000 lei, acoperirea unor costuri pentru o deplasare în China, cazări subvenționate la unele hoteluri de lux.

Criza vârstei a treia l-a costat scump pe NICHITA

În respectiva perioadă Nichita era îndrăgostit peste cap de o angajată din Primăria Iași care i-ar fi putut fi fiică. Electrocasnicele erau pentru fericitul cuplu! Cuplu care într-un final s-a despărțit tot cu ajutorul oamenilor legii.

Bineînțeles nu ne referim la oamenii legii din Poliția locală Iași! Aceștia doar au hărțuit la ordinele lui Nichita pe iubita acestuia Adina Samson. Doar procurorii au reușit să o scape pe angajata Primăriei, care a făcut greșeala de a da curs avansurilor șefului ei.

Dacă Nichita a reușit să scape cumva de plângerile fostei iubite și a familiei acesteia, nu același lucru se poate spune și despre oamenii de afaceri pe care i-a strâns cu ușa!

În dosarul UTI a intervenit încă o angajată a Primăriei Iași

„Actele şi lucrările cauzei au relevat că favorizarea agentului economic a fost determinată sau susţinută de ob­ţinerea unor avantaje materiale de către inculpatul Nichita Gheor­ghe şi de Nucuţă Cristina Paula (n.r. – şefă a serviciului de informatizare din Primărie la acel mo­ment)“, arată judecătorii.

Mai mult „inculpatul Nichita Gheor­ghe, primar în funcţie la acel mo­ment, a avut întrevederi la Iaşi, des­fă­şurate la momente diferite, cu coinculpaţii. În cadrul discuţiilor purtate, inculpatul Nichita Gheor­ghe a pretins unui coinculpat în mod expres şi direct, precum şi celuilalt coinculpat în mod voalat (…) un procent de 10% din valoarea contractului de 69.614.309 lei, deci aproximativ 6,9 milioane lei, cu titlu de mită, în scopul de a agrea semnarea contractului şi pentru a asigura derularea în bune condiţii a acestuia“.

Reamintim faptul că, Primăria Iaşi a implementat în 2013 proiectul „Sistem de management de trafic în Municipiul Iaşi“, din fonduri europene. Asupra asocierii UTI – IBC a existat suspiciunea că ar fi fost favorizată.

Urdăreanu,  patronul UTI, a recunoscut fapta

„Nichita mi-a dat de înţeles că, din moment ce lucrăm cu acest partener local (IBC SRL), «lucrurile vor merge bine», în sensul că nu ne va pune probleme în derularea contractului (întârziere plăţi etc). Am înţeles că are un «aranjament» cu acea fir­mă şi că va fi mulţumit“.

Referitor la patronul IBC, Urdăreanu a precizat că „era o înţelegere cu primarul, el co­municându-mi că 8-10% din va­loarea contractului ar fi «obligaţii» ale asocierii pentru buna derulare a contractului“.

Pentru recunoașterea faptei, Urdăreanu a primit 8 luni de închisoare cu suspendare.

Chișcă, soferul fostului Primar Nichita, a recunoscut și el acuzațiile care se aduc fostului său șef

„În denunţul formulat, martorul Chişcă Costică Eugen a arătat că a «auzit prin Primărie că primarul primea mită în cuantum de 10% din valoarea contractelor», fără însă a-şi aminti persoana de la care a aflat acest aspect“, se mai arată în motivare.

„Inculpatul a arătat că înţelegerea cu primarul viza ca plăţile să fie efectuate la datele convenite în proceduri şi în lipsa unor penalizări pentru eventuale întârzieri,  pentru ca «acel contract» să nu fie modificat în defavoarea asocierii, pentru ca primarul să agreeze câştigarea licitaţiei de către consorţiu, să efec­tueze plăţile la timp, să nu fie dimi­nuată valoarea contractului şi să nu fie aplicate penalităţi, precum şi pentru semnarea contractului“, se mai arată în motivare.

Nichita a contestat însă autenticitatea înregis­trărilor din dosarul de urmărire pe­nală.

Fostul Primar Nichita nu colaborează cu “statul paralel” sau este paralel cu statul de drept??

Nichita a încercat să demonstreze prin avocații săi că vocea din înregistrările care stau probă la dosar nu este a lui. Bineînțeles că acest demers naiv în care Nichita și-a pus speranțele a fost respins de judecători: „Mo­dul în care a acţionat inculpatul Nichita Gheorghe în discuţiile purtate în vara anului 2013 la Iaşi cu coinculpaţii demonstrează o acţiune de pretindere care a avut caracter ne­echivoc, în urma căreia cei doi interlocutori au înţeles cu certitudine mesajul transmis de primar“.

Viitor trist în cazul fostului Primar de Iași 

Născut în 1956 și aflat la o vârstă la care oamenii serioși își fac planuri de pensionare și retragere frumoasă din activitatea profesională, lăsând în urmă un exemplu demn de urmat pentru generațiile viitoare, fostul primar Nichita se află din nou în pragul pușcăriei. De data aceasta, din păcate pentru el pentru o perioadă mai lungă de timp.

Fost primar de Iași pentru mai bine de un deceniu, Nichita și-a făcut de râs familia până la a patra generație. Asta în condițiile în care ar fi putut foarte frumos să dăinue în istoria Iașului alături de personalități precum Dimitrie Gusti, Nicolae Gane sau Vasile Pogor.  Personalități de care, în repeteate rânduri pe perioada mandatului său, a declarat că se simte inspirat.

Nu doar că a dat cu piciorul acestei oportunități dar a aruncat o rușine fără margini și asupra familiei sale.

Este conștient Gheorghe Nichita că în loc să își petreacă liniștit pensia alături de copii și nepoți va fi nevoit să îi privească doar în poze?

Nu! Nu este conștient!

Lăsând la o parte bunul simț, orice persoană responsabilă și normală până la urmă nu s-ar comporta așa cum o face Nichita.

Principalele “CALITĂȚI” ale unui politician IEȘEAN: MEMORIA SCURTĂ și OBRAZUL GROS

 

O lecție dură, dar extrem de utilă și necesară pentru politicienii români!

Acesta poate fi considerat un material dur! Așa este! Dar este o lecție în sine pentru actualii demnitari români, majoritatea formați în perioada de tranziție de la comunism la capitalism.

O generație care a făcut mult rău României pentru că exponenții acestei generații nu au reușit să înțeleagă nimic din aceste sisteme. O generație de struțo-camile care a luat ce-i mai rău din ambele sisteme.

Practicile opresive ale României anilor ’80 și capitalismul primitiv al anilor ’90 s-au contopit în personaje precum Gheorghe NICHITA și alți colegi de-ai dumnealui de generație 

Ce a făcut la apogeul carierei sale politice Gheorghe Nichita? A folosit Poliția Locală în interes personal și a încercat o acumularea primitivă de capital folosindu-și funcția.

Mesaj pentru actualii politicieni români: aveți grijă ce vă doriți că s-ar putea să obțineți și poate că nu veți fi mulțumiți de repercursiuni. Calculele de genul fur 1 milion și stau în pușcărie 3 ani s-ar putea să nu vă avantajeze pe termen mediu și lung.

Majoritatea procurorilor și judecătorilor români sunt cinstiți, onești și curajoși. Când vă faceți calcule eronate să nu pierdeți din vedere calvarul psihologic și anii petrecuți în instanțele de judecată. Evident să nu uitați nici sumele pe care le veți cheltui pe avocați!

Și cel mai important: nu pierdeți din vedere moștenirea morală pe care o lăsați copiilor voștri! Aceasta sigur va ajunge la ei.

Moștenirea furată, cel mai probabil, nu!

Chiar aveți impresia că banii de la groapă sau cei din conturile din străinătate sunt o provocare prea mare pentru ofițerii de informații??? Nu vă mai amăgiți cu iluzii!

Munciți cinstit, păstrați-vă onoarea, fiți demni și răsplata nu va întârzia să apară!

Mesajul redacției Ziarului “Buna Dimineata Iași”

Dacă aveți un posibil răspuns sau poate un indiciu pentru reporterii de anchetă ai ziarului nostru ne puteți scrie pe adresa office@bunadimineataiasi.ro! Doar cu ajutorul dvs vom putea să STOPĂM acest furt generalizat din bugetele publice! Orice indiciu poate conduce la finalizarea unei anchete. Fiecare anchetă jurnalistică poate conduce la declanșarea unei anchete judiciare și pe cale de consecință la punerea sub acuzare a celor care delapidează bugetele statutului și care implicit ne fură pe fiecare dintre noi! Ziarul “Buna Dimineata Iași” își asumă protejarea deplină a confidențialității surselor care ajută la realizarea acestor anchete.

melimeloparis.ro

1 COMENTARIU

  1. Nu durează mult și veți auzi curând de ancheta OLAF. Atunci să vedeți câți dintre cei care l-au slujit cu credință crezând că vor fi nemuritori și bogați – inclusiv actualul bulibașă al Iașului – vor intra în rahat până la gură!
    Un grupuleț de activiști civici au promis ieșenilor că nu se lasă până ce acești nemernici care au siluit Iașul și pe locuitorii săi nu vor fi pedepsiți și nu vor rămâne și fără bani de pâine ei și neamurile lor apropiate!
    JUSTIȚIAR DE SERVICIU

LĂSAȚI UN MESAJ