O femeie a fost pedepsită de judecătorii din Neamț pentru că cerșea folosindu-se de un copil. Este prima condamnare pentru o femeie care s-a folosit de un minor ca să inspire mila publică și să obțină foloase de pe urma acestuia, fără ca inculpata să facă parte dintr-o rețea de traficanți de persoane.

Inculpata a fost condamnată la trei luni de închisoare cu suspendare, iar dacă timp de doi ani va mai comite o altă faptă penală, va ajunge la închisoare.

O femeie a fost pedepsită de judecătorii din Neamț pentru că cerșea folosindu-se de un copil. Judecătoria Piatra-Neamț a condamnat-o la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru că s-a folosit de un minor pe care l-a trimis să cerșească.

Inculpata, o femeie din comuna Girov, a primit o pedepsă de 3 luni de închisoare pentru care judecătorii au dispus suspendarea sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani. În acest timp femeia trebuie să se comporte exemplar, altfel va ajunge după gratii, arată stiri-neamt.ro.

”Atrage atenţia inculpatei A. A. A. că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei de 3 luni închisoare” se arată în decizia judecătorească.

Femeia care a trimis copilul la cerșit are obligația de a se duce regulat la poliție, după calendarul stabilit de instanță și să anunțe orice schimbare a domiciliului sau a locului de muncă

LĂSAȚI UN MESAJ