O femeie de 45 ani a fost lovită grav de o maşină în zona Străpungere Silvestru. Femeia era fără locuință. Martorii susțin ca aceasta s-ar fi aruncat în faţa maşinii, fiind de fapt o tentativă de suicid.

La faţa locului a intervenit un echipaj C2 cu medic, al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi, membrii echipajului găsind-o pe aceasta întinsă pe asfalt.

Publicitate

Femeia a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon“ și intubată oro-traheal, ventilată mecanic, aflându-se în comă de gradul III.

Femeia prezenta traumatism cranio-cerebral sever, otoragie stânga, traumatism cranio-facial, fractură cominutivă maxilar şi mandibulă, epistaxis anterior bilateral, plăgi contuze frontale, globul ocular drept era parţial eviscerat, prezenta hemoperitoneu, laceraţii hepatice, hemoragie subarahnoidiană, şoc hemoragic posttraumatic, fractură trohanteriană stânga cu deplasare, fractură pumn drept, fractură tibie stânga, fracturi costale multiple. A intrat în sala de operaţie“, a precizat ieri prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD de la Spitalul „Sf. Spiridon“.

Echipajul de Poliţie ajuns la fața locului cerceteaza cirumstanţele în care s-a produs accidentul. 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ