evomag.ro

În cartierul ieșean Podul de Piatră va fi ridicat un bloc cu 12 niveluri. Amplasamentul se află aproape de intersecția șos. Națională cu Splai Bahlui mal drept, peste drum de spălătoria K9

Conform apix.ro proiectul nu a fost publicat pe site-ul Primăriei și nici nu va trece prin etapele de avizare premergătoare aprobării în plenul Consiliului Local, informațiile despre acest proiect de la Agenția pentru Protecția Mediului, din raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului publicat de instituție. Astfel, proiectul a fost deja aprobat în CL acum mai bine de 11 ani, printr-o hotărâre din anul 2008 (HCL 528/22.12.2008). În orice caz, pentru a porni construcția, investitorii au nevoie de autorizație de construire emisă de Primărie.

Zona este ‘verde’ doar pentru că nu a fost îngrijită cum trebuie

„Presa a preluat greșit niște informații fără ca măcar să ne consulte. Proiectul nu este nici măcar depus la Primăria Iașului, dar minte aprobat. Momentan suntem încă în stadiul în care ne ocupăm de documentație pe care am început-o în urmă cu jumătate de an. Da, am vorbit într-adevăr la Protecția Mediului pentru niște avize, dar nimic mai mult. Terenul nu este înregistrat ca spațiu verde, acesta se prezintă ca proprietate privată. În plus, dacă ar fi să aruncăm o privire mai atentă, am putea observa că zona este ‘verde’ doar pentru că nu a fost îngrijită cum trebuie. Consider că cele două corpuri care vor fi construite vor aduce un beneficiu orașului, dar și cetățenilor” a declarat Paul AVATAJI beneficiarul proiectului în cauză.

Prin proiect se propune realizarea unui imobil de locuințe colective si spatii birouri C1, format din C1 scara A si C1 scara B. Investitorii susțin că vor amenaja 121 locuri de parcare: 59 supraterane și 62 subterane. În cele două tronsoane ar urma să fie amenajate circa 140 de apartamente.

Suprafața terenului ajunge la aproape 2.200 mp. Blocul va avea două scări, iar regimul de înălțime propus este subsolparter, două niveluri de mezanin și 9 etaje (37 metri). Investitorii susțin că vor amenaja 121 locuri de parcare: 59 supraterane și 62 subterane. În cele două tronsoane ar urma să fie amenajate circa 140 de apartamente.

melimeloparis.ro

1 COMENTARIU

  1. Se intelege ca dupa aprobari de la mediu nu mai este niciun pas pana la inceperea constructie.Motivarea ca vor aduce beneficii orasului e neadevarata.Constructorii promit parcari pt ca stiu ca aceasta este “maseaua care doare”.Asa au mintit si cand au inceput daramarea fostului complex Mercur,Podu Ros,ACUM CARREFOUR.Nimic din autorizatie nu s-a respectat;au avut accept pt “renovare”,ei au facut daramare si constructie pe verticala fara acordul cetatenilor din imediata apropiere.Spatiul verde este intr-o continuua defrisare,se taie copaci noaptea,tocmai ca terenul sa nu mai fie incadrat la spatii verzi. Agentia de Mediu NU DISPUNE DEOAMENI corecti,care sa iubeasca mediul. Suntem pusi in fata atator catastrofe prin incendii si primaria da aprobari fara sa respecte spatiile legale dintre cladiri,cu studii superficiale facute de numiti arhitecti(oare acestia nu ocupa postru de arhitecti cu diplome fake?). Presa trebuie sa ramana a 4 a putere in stat, sa lupte pt un mediu sanatos si impotriva smecheriilor de tot felul ale celor ce “se pare ca ne conduc”!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ