Deputatul Costel Alexe: Mihai Chirica este exact ca petardele de sărbători: mult zgomot mult fum toxic și extrem de dăunător

Deputatul Costel Alexe lansează un nou atac. De această dată cel vizat este primarul Mihai Chirica. Alexe l-a catalogat pe edil ca fiind ca ”petardele de sărbători”.

Redăm comunicatul remis de deputatuș ieșean pe adresa redacției:

Ne-am fi așteptat de la un om aflat de 15 ani în prim-planul administrației publice ieșene la mai mult profesionalism, pricepere și evident la rezultate concrete pentru îmbunătățirea calității vieții ieșenilor!

Dar majoritatea cetățenilor și-au dat seama că Mihai Chirica este exact ca petardele de sărbători: mult zgomot, mult fum toxic și extrem de dăunător!

De 2 ani Mihai Chirica aleargă disperat după imagine, pozând ba în dizident, ba în reformator, în orice ipostază a fost sfătuit că i-ar aduce un capital de imagine, încercând să își securizeze al 2 lea mandat de primar.

Realitatea din spatele pozelor, interviurilor și emisiunilor este una singură: Iașul se sufocă la propriu, îngropat de poluare și incompetență crasă a administrației locale.

Procedura de infringement pe mediu, declanșată în 2009 de Comisia Europeană împotriva României, l-a găsit pe Mihai Chirica pe fotoliul de director tehnic în Primăria Iași, apoi timp 9 ani Chirica și poluarea au mers braț la braț, cu Chirica viceprimar și ulterior primar

În condițiile în care poluarea bagă tot mai mulți ieșeni în spitale și este un real pericol pentru sănătatea populației, având în vedere că următoarea etapă a procedurii de infringement este o amendă de 1.7 milioane de euro+penalități zilnice, Ministerul Mediului a întins o mână primăriilor cu probleme de mediu, punând la dispoziție fonduri nerambursabile pentru achiziționarea de mijloace de transport nepoluante.

Astfel, la 13 iulie, Ministerul Mediului aprobă Ghidul de finanţare a “Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”, prioritate la alocarea acestor fonduri având București, Iași și Brașov. Cu alte cuvinte 460 milioane de lei nerambursabile pentru creșterea calității vieții și reducerea poluării!

ART. 2  Scopul şi obiectivele programului:

 (1) Scopul programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca urmare a utilizării autovehiculelor mai puţin poluante în transportul public local de persoane.

 (2) Obiectivul programului constă în diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin punerea în circulaţie a autobuzelor electrice, autobuzelor electric hibride, autobuzelor alimentate cu GNC şi a troleibuzelor.

 (3) Obiectul programului îl reprezintă achiziţionarea de autobuze noi electrice, autobuze noi electric hibride, autobuze noi alimentate cu GNC şi troleibuze noi, prin finanţarea nerambursabilă acordată din Fondul pentru mediu, din sumele obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (GES).

Primăria Municipiului Iași a ratat această oportunitate de finanțare

Conform informațiilor publicate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, Primăria Municipiului Iași a ratat această oportunitate de finanțare, cererea aplicantului fiind respinsă încă din luna noiembrie, iar contestația pe 11 decembrie deoarece: “Documentele depuse în copie nu sunt certificate ,,conform cu originalul”.

În timp ce ieșenii se înghesuie în autobuze vechi, în timp numeroase autobuze se defectează și nu mai corespund normelor de siguranță și conform, în timp ce ieșenii așteaptă zeci de minute în frig, mijloacele de transport public fiind insuficiente la volumul călătorilor din orele de vârf, iată că Primăria Iași își permite să dea cu piciorul unei oportunități extraordinare, o șansă de a rezolva atât poluarea cât și transportul public: peste 60 milioane de ron pierdute!

Câte autobuze noi s-ar fi achiziționat cu 12 milioane de euro? Câte autobuze moderne ar fi fost pe străzile Iașului dacă Mihai Chirica și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu și obligațiile față de ieșeni?

Domnule primar, Mihai Chirica, de prea multă vreme vă ascundeți neputința administrativă insinuând că sunteți pedepsit pentru disidență și Guvernul nu vă alocă fonduri, dar vă întreb: cine răspunde pentru acest nou eșec, în condițiile în care nu ați fost capabili să depuneți niște simple hârtii?

LĂSAȚI UN MESAJ