Cine este Silviu Marian Drângă

Are 38 de ani acum, iar în urmă cu 11 ani a decis să lase în urmă Pașcaniul pentru a se face remarcat. Se întampla în primăvara anului 2006, când a primit vestea că Italia vrea să îl ‘’adopte,,  împreună cu talentul său. Sau mai bine spus cu înclinația lui spre artă, spre o transpunere în culori a ceea ce noi vedem și putem transcrie doar în cuvinte.

Ca mulți alți tineri de vârsta lui a plecat în Italia sperând la un trai mai bun, la o viață în care să aibă mulțumiri de pe urma talentului său. Într-o țără în care arta ocupă un cu totul alt loc decât cel din România, se pare că șansa i-a surâs.

Publicitate

Și-a făcut un nume în comunitatea locală de acolo și un loc în sânul iubitorilor de artă, care apreciază ceea ce face el.

“Mi-am început această carieră, să-i spunem, așa la vârsta de 20 de ani când începeam să fac grafică în tuș pe hărtie ciocan se numea pe atunci. După o jumătate de an am început deja în iconografia bizantină, facând asta timp de doi ani. Ulterior am trecut la faza de pictură în ulei pe pânză și ulei, exprimând peisajele și ceea ce simțeam în acea perioadă.

 Întotdeauna am căutat să evoluez, tocmai de asta am facut foarte multa practică pănă să ajung să fac primul portret, în creion, desigur ulterior am reușit să fac și portrete pe pânză.

Iată că în urmă cu 8 ani aveam parte și de două expoziții la Casa de Cultură Pașcani, însă dorința de a evolua și posibilitatea de a pleca din țară a venit ca o șansă pe care mi-am asumat-o. Abia aici s-a făcut diferența, abia aici am descoperit adevărata artă și cât preț se pune pe ea“, declara Silviu Drângă în urmă cu trei ani.

În viață ai un singur tren de prins. Trebuie doar să fii receptiv, oricând se anunță plecarea! – Gherasim Teona, insociety.ro

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ