evomag.ro

Principalele obiective asumate de către reprezentații PNL în următorul exercițiu parlamentar european, 2019-2024 

Programul politic al Partidului Național Liberal pentru Alegerile din 26 mai reprezintă o îmbinare reușită între lista candidaților propuși de PNL, oameni profesioniști, cu o vastă experiență în administrația publică și forța data de aparteneța la cea mai mare și respectată familie politică europeană, grupul Popularilor Europeni.

Îmbinând cele două coordonate, PNL propune românilor un program politic articulat, în care administrațiile locale sunt încurajate să acceseze fonduri europene, iar modelele de succes liberale, Oradea, Cluj Napoca, Timișoara, Alba Iulia, să fie valorificate și replicate în cât mai multe comunități.

Principalele obiective asumate de către reprezentații PNL în următorul exercițiu parlamentar european, 2019-2024 sunt:

  1. PNL va susține înființarea unui mecanism care să monitorizeze situația statului de drept și respectarea drepturilor fundamentale în toate statele Uniunii Europene
  2. PNL va milita pentru accelerarea procesului de aderare a României la Spațiul Schengen
  3. PNL va acționa pentru aderarea României la Zona Euro
  4. PNL va obține cel puțin la fel de multe fonduri europene pentru România în Bugetul Uniunii Europene 2021-2027 precum în exercițiul financiar 2014-2020 și va simplifica absorbția lor
  5. PNL va sprijini un nivel al plăților directe la hectar pentru agicultorii români la nivelul mediu din Uniunea Europeană
  6. PNL va solicita fonduri pentru construcția sau finalizarea lucrărilor la Autostrada Pitești-Sibiu, Iași-Târgu Mureș, drumul expres Craiova-Pitești
  7. PNL va solicita dublarea fondurilor europene pentru cadastrarea proprietăților din România
  8. PNL va propune reabilitarea tuturor clădirilor rezidențiale încadrate în clasa seismică I
  9. PNL va sprijini reabilitarea termică din bugetul Uniunii Europene 2021-2027, a 500.000 de apartamente din România
  10. PNL va propune un program de investiții pentru a conecta toate orașele României la rețeaua de gaze până în 2024
  11. PNL va spijini construcția și dotarea până în 2024 a trei Spitale Regionale la standarde europene
  12. PNL va propune finanțarea din fonduri europene a conectării tuturor universităților și liceelor la internet de mare viteză
  13. PNL va solicita 20.000 de burse Erasmus în fiecare an pentru studenții din România
  14. PNL va solicita 40.000 de bilete de tren gratis pentru tinerii români care vor să călătorească în Europa
  15. PNL va sprijini creearea sau aducerea la standarde europene a 10 institute de cercetare
  16. PNL propune crearea unui program care va acorda granturi de 50.000 de euro pentru cercetare academică
  17. PNL va propune înființarea unui Centru European Permanent care să monitorizeze și combată știrile false

Avem toate ingredientele necesare pentru a reuși să dezvoltăm regiunea Moldovei, avem pricepere, dăruire și capacitate de muncă!

Partidul Național Liberal a demonstrat prin fapte și măsuri concrete că are oameni de bună credință capabili să atragă fonduri europene, să aducă investiții și să crească nivelul de trai în comunitate!

inpuff.ro

Pe 26 Mai e timpul să trimitem profesioniști în Parlamentul European!

Pe 26 Mai E Timpul României!

Deputat Costel Alexe

Președinte PNL Iași

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ