Arthrelix

ASTĂZI, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor, însă se va menţine în general instabilă în vest şi nord-vest, la deal şi la munte, unde, temporar se vor semnala averse – pe arii restrânse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Joi

Vremea va fi în general instabilă. Se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în nord-vest, local în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în restul teritoriului. Izolat, cantitățile de apă vor putea fi mai însemnate și vor fi posibile căderi de grindină.

Publicitateastratex.ro

Temperaturile maxime, sub 20 de grade poate doar în depresiuni, ajung la 27 de grade la Focani și Iași. În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar numai trecător vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața, 11-13 grade. Temperatura maximă se va situa în jurul a 25 de grade.

Vineri

Gradul de instabilitatea atmosferică va fi în creștere, îndeosebi în regiunile vestice, nordice și centrale, precum și în zonele deluroase și montane, unde temporar înnorările se vor accentua, iar local se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat se vor putea acumula cantități de apă însemnate și vor fi posibile căderi de grindină.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala doar izolat și la cote mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade la Miercurea Ciuc și 27 de grade frecvent în sudul și sud-estul țării, izolat și 28 de grade, la Focşani. În Bucureşti, dimineața, 11-13 grade și temperatura maximă, în jurul valorii de 27 de grade.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ