evomag.ro

Săptămâna aceasta la Raport Parlamentar, încercăm să înțelegem pentru ce o pregătește PSD-ul pe Camelia GAVRILĂ

A fost desemnată de PSD ca șef al Departamentului de Educație din cadrul Consiliului Naţional al PSD.Va fi propusă de PSD pentru portofoliul de la Ministerul Educației în viitorul apropiat? O crește PSD-ul ca notorietate în eventualitatea unei candidaturi la Primăria Iași?

În cazul dumneaei trebuie făcută o distincție clară între ceea ce se numește “presă bună” și opiniile reale ale cetățenilor. Distincția se impune mai mult decât în cazul altor persoane publice dată fiind diferența fundamentală între imaginea din presă și opiniile cetățenilor cu privire la acest personaj!

Ziarul Buna Dimineața Iași subliniază această diferență pe baza rezultatelor obținute în urma realizării unui sondaj propriu în rândul ieșenilor.

În vara anului trecut, conflictul existent în interiorul PSD Iași, a ridicat în interiorul acestei formațiuni folitice, necesitatea identificării și pregătirii unui candidat pentru postul de Primar al Iașului.

inpuff.ro

Unul dintre numele cel mai intens vehiculate, a fost și continuă să fie cel al fostului Inspector Școlar General și consilier local, actual deputat Camelia GAVRILĂ.

În acest context, cotidianul Bună Dimineața Iași, a realizat un sondaj prin care urmăream să cunoaștem opinia ieșenilor referitor la o posibilă candidatură a Cameliei GAVRILĂ la Primăria Iași!

Ați VOTA “Camelia GAVRILĂ” pentru funcția de PRIMAR al IAȘULUI?

Rezultatele au fost de-a dreptul năucitoare pentru toată lumea!

Cu o imagine impecabilă în presa locală, Camelia GAVRILĂ părea într-adevăr una dintre opțiunile cele mai potrivite pentru postul de edil al Iașului.

Imaginea din presă însă nu reflectă absolut deloc opinia reală a ieșenilor cu privire la activitatea profesională a Cameliei GAVRILĂ. Dimpotrivă!

Printre principalele reproșuri adresate de către ieșeni Cameliei GAVRILĂ: traseismul politic, ineficiența în fruntea ISJ Iași și inexistența rezultatelor politice

Activitatea deputatului Camelia GAVRILĂ a fost criticată în termeni foarte duri de cetățeni 

Articolul intitulat “Ați VOTA “Camelia GAVRILĂ” pentru funcția de PRIMAR al IAȘULUI?” a avut aproximativ 50.000 de cititori și a generat un număr record de mesaje în iunie 2018.

Iată ce au răspuns ieșenii la întrebarea: “Ați VOTA “Camelia GAVRILĂ” pentru funcția de PRIMAR al IAȘULUI?” 

Vasile Cucoveica Nu este o cartita a psd functiile politice pe care le-a ocupat au fost si cu acordul psd

Dorina Doryana E o comunistă. O știe multa lume, o șpagărita!

Ghenea Corneliu candva poate ….candva in trecut.

Vasile Dan  Personal nu are nimic de succes propriu. Ba mai mult,a pendulat de la un partid la altul…F.f.rusinos și josnic moral.

Nourica Tanasa E obosita doamna,poate face meditatii…!

Floricica Mihoci Da, este o doamna educată, poate reprezenta Iașul.

Amarandei Daniel Mai are mult de furat

Ionel Ionel Nu a facut nimic aceasta femeie cat a ocupat o functie publica !!!!

Dumitru Dodan Doamna ,,lantuc, ori ,,logan” a mai fost prin Primaria Iasi, dar n-a iesit cu nimic in relief decat ca si-a renovat cabinetul si si-a adus sofer personal de la Inspectorat cu toate ca primaria avea sofer pe postul respectiv unde a rezistat vreun an dupa care a spus pa si pusy cu tot cu…sofer!

Mihaela Vieru O perversa !

Grecu Dumitru NICIODATĂ O C…Ă CE TRECE DE LA UN PARTID LA ALTUL…

Ciprian Onofrasi Lăsați sa incerce, sa f..a nisti bani, sa faca datorii cu campania electorală si sa se facă de rås!

Cum se explică această diferență majoră între imaginea proiectată de presa și părerea ieșenilor

Cea mai plauzibilă explicație ține de resursele publice folosite după bunul plac de către Gavrilă în fruntea ISJ Iași.

Din poziția de Inspector Școlar General, Camelia Gavrilă a încheiat contracte media care i-au permis proiectarea acestei imagini imaculate în rândul opiniei publice.

Chiar și după plecarea din fruntea ISJ Iași, contractele media încheiate de către Camelia Gavrilă încă își mai produc efectele. Un astfel de exemplu este contractul încheiat între ISJ Iași și Ziarul de Iași prin care Ziarul de Iași este distribuit într-o bună parte din școlile ieșene.

ISJ Iași nu a recunoscut existența unui astfel de contract, insă directorii unor licee din mediul rural au recunoscut pentru publicația noastră că primesc gratuit Ziarul de Iași din partea Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Și această publicație este distribuită în școlile ieșene din momentul în care Gavrilă ocupa funcția de inspector școlar general.

Prin urmare, resursele ISJ-ului aflate la dispoziția Cameliei Gavrilă explică imaginea din presă. Imaginea din presă continuă să fie cultivată cu atenție și în prezent.

Însă ieșenii nu pot fi cumpărați, ei judecă pe baza faptelor! Iar faptele Cameliei Gavrilă vorbesc de la sine!

În baza unor contracte de publicitate, Ziarul de Iași lucrează în continuare, cu sârg, la imagine Cameliei Gavrilă.

 „Un deputat de Iaşi va coordona strategiile pe Educaţie ale PSD”

În palmaresul politic, deputatul Camelia Gavrilă tocmai a adăugat o nouă funcție! Aceasta a fost desemnată de conducerea partidului din care face parte să conducă Departamentul pentru Educaţie din cadrul Consiliului Naţional al PSD.

Ca să înțelegem mai bine importanța acestei funcțiii, trebuie menționat că ea este asimilată portofoliului de ministru al Educației. În repetate rânduri această poziție a fost ocupată de Ecaterina Andronescu, actual ministru al Educației.

Va fi propusă de PSD pentru portofoliul de la educație în viitorul apropiat? O crește PSD-ul ca notorietate în eventualitatea unei candidaturi la Primăria Iași?

Numirile politice, bazate pe înțelegeri ce nu pot fi prezentate opiniei publice sunt specialitatea unei categorii de politicieni din care, din păcate face parte și Camelia Gavrilă.

Aceasta se pare că a fost cheia succesului atunci când a fost numită inspector școlar genearal, consilier local, viceprimar, parlamentar și mai nou șefa departamentului de educației din PSD.

Reamintim că Gavrilă nu a trecut examenul de candidat pentru Parlament atunci când alegerile aveau caracter uninominal.

  Activitatea de parlamentar, destul de „subțire”

Pe site-ul de parlamentar, deputatul Gavrilă se laudă cu doar două inițiative legislative: Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 educaţiei naţionale și Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În ambele situații, Gavrilă nu menționează efectiv care a fost implicarea ei în elaborarea acestor inițiative legislative.

Practic, Camelia Gavrilă se agață permanent de activitatea altora simulând că are un merit propriu în acele direcții.

Exemplele în acest sens sunt cu duiumul, cele mai multe derivă din activitatea ISJ Iași.

Recent a avut loc consfătuirea semestrială a directorilor din învățământul preuniversitar ieșean. Gavrilă nu a pierdut prilejul pentru a mai bifa o “activitate parlamentară”: “Dialogul direct cu managerii unităților de învățământ, cu echipa Inspectoratului Școlar Județean Iași reprezintă un feed-back esențial, de care avem nevoie la nivel parlamentar, pentru a configura proiecte legislative și a implementa măsuri adecvate. Sunt atașată de învățământul preuniversitar, mai ales de cel ieșean și mă bucur să constat că lucrurile merg într-o direcție bună, că avem profesioniști dedicați educației și că se fac eforturi în toate direcțiile, atât pentru elevii capabili de performanță, dar și pentru școlile din mediul rural, care trebuie să fie aliniate  la standardele europene”, a subliniat deputatul ieșean.

Actualul deputat ieșean, fost inspector școlar general vorbește despre alinierea școlilor ieșene din mediul rural la standardele europene

Gavrilă nu se sfiiește să facă referire la condițiile în care învață elevii ieșeni în mediul rural chiar dacă statisticile indică faptul că Iașul se situează în vârful unui clasement al rușinii din România. La nivelul judeţului Iaşi, 207 şcoli au grupurile sanitare în curtea şcolii.

 „La 159 de la Unirea Principatelor Române avem 2.418 unităţi şcolare cu grupurile sanitare în exterior. Prin programul de guvernare PSD-ALDE, în cel mult 3 ani, autorităţile locale, judeţene şi centrale vor face ca toate unităţile şcolare din România să aibă condiţii decente pentru educaţia elevilor şi preşcolarilor“, afirma ministrul POP.

Mesajul era însoţit şi de un tabel referitor la situaţia din întreaga ţară. În acest „top al rușinii“, judeţul Iaşi se afla pe locul al treilea, împreună cu Botoşani, după Vaslui şi Suceava. Astfel, la nivelul judeţului Iaşi, 207 şcoli ar avea grupurile sanitare în curtea şcolii.

Oare la ce aliniere de referă deputatul Gavrilă în condițiile în care problemele învățământului preuniversitar ieșean trenează de ani de zile? Ce măsuri active a propus Gavrilă de la preluarea mandatului de parlamentar? Ce rezultate concrete a obținut Gavrilă din poziția de deputat în Parlamentul României?

La aceste întrebări ridicate de Ziarul “Bună Dimineața Iași”, deputatul Camelia Gavrilă a refuzat să răspundă!

În schimb, Gavrilă se laudă cu programul ei promovat la cabinetul parlamentar prin care a creat o așa-zisă școală politică, prin care scoate probabil activiști de partid.

Poate că tocmai acest program de Școală Politică i-a adus deputatului Camelia Gavrilă și funcția de responsabil al Departamentului de Educație din cadrul PSD.

Poate că dacă va ajunge ministru al educației, Gavrilă va reuși să creeze din întregul sistem educațional al României o mare Școală Politică.

apiland.ro

LĂSAȚI UN MESAJ