Vrei RECLAMA TA aici?melimeloparis.ro

Scandal fără precedent în jurul DNA. Instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi este ţinta unor acuzaţii extrem de grave, pornite duminică seară în cascadă

Totul a început cu procuroarea DNA, Mihaiela Iorga, care a acuzat-o pe şefa Direcţiei de dirijarea dosarelor. Au urmat dezvăluirile fostului deputat PSD Vlad Cosma care a făcut publice înregistrări cu procurori DNA Ploieşti care i-ar fi falsificat dosare.

Vrei RECLAMA TA aici?plantum.ro

În final, Sebastian Ghiţă, în prima intervenţie publică de la fuga din ţară, a susţinut că Laura Codruţa Kovesi, care pe vremuri venea la el acasă, conduce un sistem represiv. DNA s-a apărat susţinând că este victima unei manipulări şi a unor încercări de şantajare a procurorilor, prezentând stenogramele unor discuţii cu asa-zişi mesageri ai lui Vlad Cosma.

Cu toate acestea, nici DNA şi nici Laura Codruţa Kovesi nu au răspuns concret la întrebări legitime în contextul acestui scandal.

Cinci întrebări care ar fi trebuit să primească răspuns imediat:

1. Sunt autentice înregistrările prezentate de Vlad Cosma din care reiese că procurorii DNA Ploieşti falsificau probe?

La scurt timp după difuzarea înregistrărilor prin care Vlad Cosma a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor „probe fabricate” unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă, DNA a transmis un răspuns prin care a acuzat un şantaj, despre care şeful de la DNA Ploieşti, Lucian Onea, spune că dura de aproximativ două luni.

Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat că Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal”.

În comunicatul postat pe site, DNA a ataşat şi transcrierea unor discuţii care să susţină versiunea Parchetului, fără a aduce vreo dovadă în plus, care să arate că înregistrările nu corespund cu realitatea.

Ulterior, şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a susţinut şi el o conferinţă de presă, vorbind despre independenţa procurorilor, despre presiunile la care sunt supuşi şi care, spune acesta, acum sunt mai mari ca oricând.

El nu a negat nicio clipă explicit autenticitatea înregistrărilor, pasând responsabilitatea pe seama lui Marius Negulescu. „Discuţiile, dacă sunt autentice, nu sunt din perioada în care (n.r. procurorul Negulescu) lucra la DNA Ploieşti”, a spus el.

De menţionat însă că procurorul Mircea Negulescu a început să lucreze în DNA Ploieşti în toamna anului 2015, iar fostul deputat Vlad Cosma susţine că a făcut înregistrările în acelaşi an, 2015.

Mai mult, Onea nu a negat că una din vocile din înregistrări este a sa, dimpotrivă: „Posibil să fie vocea mea. Sunt înregistrări prezentate în mod trunchiat, nu ştiu să vă spun la acest moment, o să se facă verificări”.

2. Dacă discuţiile dintre Vlad Cosma şi procurorii DNA Ploieşti sunt reale, a ştiut Laura Codruţa Kovesi despre aceste „aranjamente”?

În înregistrările audio prezentate public de Vlad Cosma, numele Laurei Codruţa Kovesi apare de mai multe ori, iar una dintre cele mai importante întrebări care au rămas fără răspuns este dacă şefa DNA chiar ştia despre existenţa unui astfel de dialog.

Cei doi se referă la procurorul-şef cu apelativele „Kovesi” sau „doamna K”, negociază participarea la întrevederi cu aceasta, iar Negulescu susţine chiar că şefa DNA ştia de întreaga operaţiune.

Înregistrările au fost difuzate la scurt timp după ce procuroare Mihaiela Iorga, afalată în conflict deschis cu şefa DNA, a susţinut că Laura Codruţa Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să „iasă” cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe Dana Gîrbovan ministru al Justiţiei, ceea ce ar fi reprezentat un dezastru pentru DNA.

În replică, şefa DNA a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că nu a existat nicio discuţie cu procurorul Mihaiela Moraru Iorga despre un dosar referitor la vreun ministru care putea să ajungă premier şi că nu a făcut niciodată presiuni sau acte de imixtiune. „Nu comentez afirmaţiile nereale ale inculpaţilor”, a adăugat Kovesi.

În condiţiile în care, în acest moment, totul se rezuma la cuvântul lui Iorga împotriva cuvântului lui Kovesi, întrebarea legitimă este cine ar fi procurorul care a participat la discuţia dintre cele două. Deocamdată, Miahaiela Iorga nu a vrut să facă public numele acestuia.

3. A fost Laura Codruţa Kovesi acasă la Sebastian Ghiţă?

Despre relaţia Laurei Codruţa Kovesi cu Sebastian Ghiţă s-a tot vorbit, încă de la fuga din ţară a omului de afaceri şi, deşi şefa DNA a negat în mai multe rânduri că s-ar fi întâlnit în cerc restrâns cu acesta, Ghiţă a lansat recent noi acuzaţii. La un an de când a părăsit România, afaceristul a avut o primă intervenţie publică în care a spus că procurorul-şef al DNA a fost chiar şi la el acasă.

„Până în 2014 am avut relaţii normale, Kovesi părea normală la cap. A venit la mine acasă. Kovesi a fost la mine acasă, în Ploieşti. Apoi a venit acolo, la vie. Au văzut-o chelnerii, lăutarii. Numai cine nu vrea să vadă nu vede. Mă întâlneam cu dânsa, mă consideram apropiat. Sunt dezamăgit de cât de naiv şi tăntălău ce am fost eu. Sunt indignat că un om cu o demnitate şi funcţie atât de mare poate să distrugă o instituţie”, a spus Ghiţă care a intervenit, în direct la Antena 3, după ce postul a difuzat înregistrările lui Cosma.

Până în acest moment, Laura Codruţa Kovesi nu a spus nici dacă a fost, nici dacă n-a fost acasă la Sebastian Ghiţă.

Citiţi continuarea articolului pe www.gandul.info

Vrei RECLAMA TA aici?sentimente.ro

1 COMENTARIU

  1. De fapt o singură întrebare care are și răspuns: toate acuzațiile de care se face vorbire în articol sunt lansate de către inculpați. Nici un proces de corupție inițiat de DNA nu a ajuns la CEDO sau nu a fost infoirmat de CEDO. În rest, vorbe, nu dovezi.

LĂSAȚI UN MESAJ