Vrei RECLAMA TA aici?melimeloparis.ro

Școala Profesională Plugari și-a derulat în cele mai bune condiții mobilitățile în cadrul celor două proiecte Erasmus+ desfășurate pe parcursul anului școlar 2017-2018

În cadrul proiectului pe componenta formare profesională VET – Experiența europeană – o șansă pentru tinerii din agricultură, 15 elevi de clasa a X-a au încheiat cele 3 săptămâni de stagiu de practică desfășurate în perioada 28.05.2018-15.06.2018 la Montijo, în Portugalia. Aceștia au fost repartizați, prin intermediul organizației intermediare Associação para a Formação Profissional e Desenvolvimento do Montijo, la agenți economici din zonă, precum Sociedade Agricola de Rio Frio, Valorgado, Quinta dos Barreiros și Gilberto Filipe, unde au efectuat 90 de ore de pregătire practică în ferme de creștere a animalelor.

La finalul stagiului, cei 15 participanți au primit Documentul de Mobilitate Europass și Certificatul de participare. Experiența elevilor a fost unică, atât prin competențele specifice exersate în Portugalia, cât și prin mediul multicultural, european în care au lucrat timp de  trei săptămâni.

De asemenea, un grup de  cadre didactice din cele 2 școli ale comunei a participat, în perioada 23-28 aprilie 2018, la cursul de formare intitulat Stimulating Creativity and Innovation in the Classroom/Mobile devices in Education (Stimularea creativității și a inovației la clasă/Utilizarea dispozitivelor mobile în educație), propus de CREF – Centro de Recursos Educativos e Formação, din Sesimbra, Portugalia. 

Vrei RECLAMA TA aici?vitamix.ro

Cadrele didactice au vizitat 2 școli din regiunea Setubal, respectiv Școala Boa Agua, unde s-au observat diferite momente de lecție la clase de învățământ primar, respectiv secundar, utilizarea unor metode moderne de predare-învățare, cu accent pe stimularea creativității elevilor. Cea de-a doua școală de nivel secundar vizitată a fost Școala Secundară Dom Manuel Martins, unde s-a urmărit modul de predare-învățare folosind un laborator modern – Future Classroom Lab.

Pe parcursul stagiului de formare s-a lucrat în echipe mixte de cadre didactice din țările participante la curs, fiecare prezentând metodele de predare utilizate folosind noile aplicații oferite de internet, sau descoperind noi metode ce au drept scop stimularea creativității și inovației în clasă.

Aceste experiențe europene înseamnă foarte mult pentru elevii și cadrele didactice din cadrul Școlii Profesionale Plugari, înseamnă schimb de experiență, conexiuni cu profesori din Europa și se traduc, în același timp, prin modernizarea procesului de predare-învățare-evaluare, contribuind covârșitor la creșterea calității educației pe care o oferim copiilor din comună.

Vrei RECLAMA TA aici?sentimente.ro

LĂSAȚI UN MESAJ