bibloo.ro

”În Memoriam Grigore Vieru”

Primăria Municipiului Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” și Asociația Culturală „Feed Back” au organizat miercuri, 13 februarie, evenimentul cultural „In Memoriam Grigore Vieru”. La manifestare au participat acad. Mihai Cimpoi, acad. Valeriu Matei, acad. Nicolae Dabija, Emilian Galaicu Păun, Nina Corchinschi și Zina Bivol.

În deschiderea evenimentului a vorbit și primarul Mihai Chirica, care a adus un omagiu cunoscutului poet.

„A trecut un deceniu de la trecerea către stele a marelui scriiitor. Prezența acestuia este permanent vie în sufletele noastre, mai ales când vorbim de simbolurile naționale, de limba română, de ținuturile românești. Este important să prețuim în continuare zestrea culturală pe care ne-a lăsat-o. Probabil vor mai trece încă 100 de ani până la apariția unui alt maestru de talia lui Grigore Vieru, mai ales că domnia sa a reușit să refacă simbolic podurile peste Prut și să lege astfel două destine într-unul singur, în cel românesc.

Acesta ne-a trezit cu forță din adormirea în care ne introdusese blocul comunist în ceea ce înseamnă unirea dintre Basarabia și România, reușind să sădească visuri de neclintit despre România cea Mare. Vreau să le mulțumesc celor care duc mai departe memoria mestrului Grigore Vieru, celor care nu uită de organizarea unui moment special pentru domnia sa, promițându-le că le voi în continuare un bun partener pe care se pot baza”, a declarat primarul Mihai Chirica.

cel.ro

Programul manifestării a inclus momente artistice, depuneri de jerbe la bustul poetului din Parcul Copou, alocuțiuni, ceremonial Te Deum, recitaluri de poezie, dar și simpozionul cu tema „Grigore Vieru – Poetul, Învățătorul, Tribunul”.

apiland.ro

LĂSAȚI UN MESAJ