Se deschide Teatrul de vară la Iași

1
781 views

Teatrul de vară din ansamblul Palas Iaşi va fi funcţional de la începutul lunii august 2017. Acesta va avea o capacitate de 460 de locuri şi va găzdui piese de teatru, reprezentaţii de stand-up comedy, spectacole de tip muzical, teatru pentru copii, concerte de muzică şi multe altele.

Lucrările de amenajare sunt aproape de finalizare. Până în prezent, s-a efectuat placarea cu granit a teatrului de vară, s-au finisat spaţiile tehnice, vestiarele şi toaletele, s-a realizat sistemul de iluminat ambiental, precum şi instalaţia electrică şi cea de sonorizare.

Acesta este amplasat în vecinătatea locului unde a existat vechiul Teatru de Vară al Municipiului Iași, dat în folosință în anii ’60. Acesta avea o capacitate de 3000 de locuri, cu dotări de top pentru vremea respectivă și a găzduit numeroase spectacole de anvergură.

Publicitate

În anii ‘90 însă, clădirea a fost abandonată atât de autoritățile locale, cât și de către instituțiile de cultură, fiind invocate motive precum lipsa de adresabilitate a ieșenilor, fondurile insuficiente pentru întreținere sau chiar pericolul pentru spectatori, datorită amplasamentului pe un teren cu risc de alunecări. Înainte de demolarea pentru a face loc ansamblului Palas, clădirea se află într-o stare avansată de degradare, devenind adăpost pentru oamenii străzii, precizeaza estidiniasi.ro.

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ