babyliss-romania.ro

Patriarhul Daniel, la slujba de Revelion: 2018, anul împlinirii unui ideal de 140 de ani, sfinţirea Catedralei Neamului

Patriarhul Daniel, la slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani, a făcut un bilanţ al lui 2018, spunând că a fost anul în care “Dumnezeu ne-a dăruit bucuria împlinirii unui ideal de 140 de ani: Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului” şi a vorbit despre “darul timpului”.

“Anul nou în care am intrat este un alt dar pe care-l primim de la Dumnezeu. De aceea, mai ales acum, la cumpăna dintre ani, trebuie să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului pentru viaţa oamenilor.

Timpul a fost şi rămâne o permanentă şi majoră preocupare umană. Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii au subliniat permanent valoarea timpului pentru creşterea spirituală a omului pe pământ şi pentru a câştiga viaţa veşnică. (…) În Hristos, timpul oferă omului posibilitatea participării la viaţa veşnică. De aceea, fiecare clipă devine pentru om un moment favorabil mântuirii (cf. Ioan 7, 6; 2 Corinteni 6, 2)”, a spus Patriarhul Daniel, la slujba dintre ani.

Catedrala Mânturiii Neamului este proiectată să reziste cel puţin 500 de ani şi la cutremure multiple cu magnitudine de peste 8,5 pe scara Richter. Potrivit proiectului final, în subsolul clădirii se vor găsi şase adăposturi antiatomice pentru situaţiile de urgenţă, care pot adăposti câte 300 de persoane fiecare.

apiland.ro

LĂSAȚI UN MESAJ