evomag.ro

PSD a decis: când se va tranșa soarta lui Tudorel Toader, în Parlament

Biroul Permanent al Camerei a decis ca votul pe moțiunea simplă prin care Opoziția cere demisia lui Tudorel Toader, să fie dat în plenul de miercuri, 20 martie. Deputații trebuiau să voteze moțiunea, încă de săptămâna trecută, însă PSD nu a asigurat cvorum, iar plenul a fost suspendat.

Moțiunea simplă inițiată de PNL și USR la adresa ministrului Justiției va fi votată în plenul Camerei Deputaților din 20 martie, zi în care va fi votată și cea prin care Opoziția cere demiterea ministrului Eugen Teodorovici.

Săptămâna trecută a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaților moțiunea simplă inițiată de Opoziție la adresa lui Tudorel Toader, însă ședința în care trebuia să se voteze a fost suspendată din lipsă de cvorum, după ce grupul parlamentar al PSD a decis să nu se prezinte la vot.

Social-democrații i-au reproșat ministrului Justiției faptul că nu a adoptat o Ordonanță de Urgență în privința Codului Penal și Codului de Procedură Penală, așa cum s-a stabilit în CEx al PSD.

inpuff.ro

La dezbatere, Florin Iordache l-a întrebat pe Tudorel Toader când o să adopte o OUG pentru punerea în acord a articolelor declarate neconstituţionale de CCR în Codul Penal şi din cel de Procedură Penală, așa cum s-a stabilit în CEx-urile PSD, şi i-a cerut explicaţii în privinţa transformării Secţiei de anchetare a magistraţilor în direcţie.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ