evomag.ro

După 18 ani în care a folosit o stație de oxigen închiriată, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Cuza Vodă” are acum propriul sistem de producere a acestui gaz, sistem achiziționat cu fonduri alocate de Consiliul Județean Iași. Întregul dispozitiv a costat 270 de mii de euro

În acest moment nu mai depindem de nimeni. Ani la rând spitalul a plătit pentru oxigenul atât de necesar pacienților din secțiile de terapie intensivă și neonatologie. Dacă în trecut eram taxați lunar pentru un consum de 15 mii de metri cubi, acum cantitatea reală folosită de noi este de 6000 de metri cubi. La începutul acestui an ajunsesem ca un metru cub de oxigen să ne coste 5 lei. Este clar o economie vizibilă în ceea ce privește costurile, iar calitatea oxigenului este mult mai bună– până nu de mult, la secția de neonatologie, care este la ultimul nivel al clădirii spitalului, calitatea era de 85 la sută din ceea ce ar fi trebuit să fie, acum am ajuns la 93 la sută”, a spus managerul Maternității “Cuza Vodă”, Robert Dâncă.

Stația de producere a oxigenului este formată dintr-un compresor, rezervor de aer, uscător, filtru cu carbon activ, generator și rezervor de oxigen. Aerul este preluat din atmosferă, prelucrat și purificat, obținându-se oxigenul necesar secțiilor de terapie intensivă și neonatologie. Stația va avea în final două generatoare care pot prelua furnizarea de oxigen în caz de avarie. În situația în care,  din diverse motive, generatoarele nu vor putea funcționa, sistemul va comuta automat pe stația de distribuție cu butelii ce pot fi umplute tot de acest dispozitiv.

Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Cuza Vodă” din Iași este cea mai mare unitate de profil din zona Moldovei.

melimeloparis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ