Invitație la evenimentul „Spre o îmbătrânire activă” in IasI

0
2 views

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, Asociația „AFECT”, Căminul de Bătrâni „Sf. Împărați Constantin şi Elena” Iaşi, vă invită marți, 11 iulie, ora 09.00, să participați la activitatea „Spre o îmbătrânire activă” din cadrul proiectului „O carte pentru vârsta a treia”.


Va fi dezbătut subiectul atât de actual de „îmbătrânire activă” și al importanței sociale de cunoaștere a valențelor acestuia.

Reprezentanții bibliotecii vor aduce în prim plan cărțile de sociologie care au la bază această idee aflate în colecțiile Biroului Împrumut carte pentru adulți.


“Prin acest proiect ne propunem să valorificăm potențialul bibliotecii, prin prezentarea colecțiilor existente și deschiderea unor puncte de împrumut realizate în parteneriat cu centrele de cartier și căminele pentru pensionari și prin organizarea unor activități de recreere destinate lor” a declarat Dan Doboș, directorul Bibliotecii Județene. 


Evenimentul are loc la sediul Centrul pentru persoane vârstnice – Direcția de Asistență Comunitară  Aleea Rozelor nr. 20.

LĂSAȚI UN MESAJ