Elina Svitolina (locul 6 WTA), una dintre cele mai mari rivale ale Simonei Halep, a acceptat să apară într-un pictorial sexy. Ucraineanca a renunţat la inhibiţii, în ultimul număr al revistei din ţara natală, XXL.

Cu peste 7 milioane de dolari câştigaţi din tenis, sportiva de 23 de ani a ţinut să demonstreze faptul că este şi una dintre cele mai atrăgătoare sportive din lume. Ea a răspuns “prezent” pentru un pictorial în revista XXL, în care apare în ţinute sumare.

Decizia sa a fost în general salutată de fani, dar şi de cei din lumea tenisului, însă au existat şi voci care au criticat-o pentru decizia luată. Pozele au devenit controversate, însă Elina s-a apărat, explicând faptul că nu are niciun motiv să regrete decizia luată. Fotografia e o formă de artă, iar ucraineanca e convinsă că nu a depăşit vreo graniţă a bunului simţ.

Publicitate

Svitolina se înscrie pe o listă celebră de jucătoare importante de tenis care au pozat în ipostaze sexy, alături de Cibulkova sau Wozniacki (foto aici).

De notat că rivalitatea dintre Svitolina şi Halep a devenit extrem de puternică în 2017. Bilanţul duelurilor directe dintre Simona Halep şi Elina Svitolina este favorabil sportivei din Ucraina, scor 3-2.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ