evomag.ro

Un copil de trei ani s-a înecat în fosa septică din spatele școlii

Incidentul a avut loc luni după-amiază, în curtea Școlii Generale din localitatea Buda, comuna Brăești, județul Iași. Un copil de numai 3 ani s-a înecat în fosa din spatele școlii. Copilul venise la fratele său, elev la școala din localitate pentru a se juca. O fracțiune de secundă  a fost suficientă pentru ca cel mic să fie nesupravegheat. Nefericitul eveniment a fost anunțat la 112 chiar de către conducerea unității de învățământ. La fața locului s-a deplasat un echipaj specializat, care au încercat în zadar manevrele de resuscitare, ulterior declarându-se decesul micuțului.

În prezent poliția a deschis o anchetă pentru ucidere din culpă

Astăzi (nr. 15.04.2019), în jurul orei 13:00, am fost sesizați la 112 despre acest caz cu privire la un copil de 3 ani, care ar fi căzut în fosa unității școlare din localitatea Buda, comuna Brăești. Ulterior a fost declarat decesul minorului. S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar în momentul de față se continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații.”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Am aflat cu stupoare de accidentul îngrozitor de la Buda (comuna Brăești) în care un copil și-a pierdut viața după ce a căzut în fosa septică. Este un caz tragic și care nu trebuie să rămână fără urmări. Și nu mă refer aici doar la a căuta vinovați, ci și la faptul că o viață pierdută trebuie regăsită în a schimba lucrurile în așa fel încât un alt caz să nu se mai repete. Autoritățile vor investiga cu siguranță pentru a afla exact cauzele care au dus la această tragedie. Însă, din primele informații copilul a căzut în fosa septică acoperită doar cu o bucată de tablă. Indiferent dacă a fost un accident stupid, o neglijență sau o problemă sistemică, asemenea accidente îngrozitoare nu trebuie să se mai petreacă în unități de învățământ, mai ales în timpul activităților când copiii trebuie supravegheați și îngrijiți.” – a scris pe pagina sa de facebook deputatul PSD, Silviu Macovei.

”Urmări…. Noi suntem vinovați, dle deputat (Silviu Macovei). Și dumneavoastră, și eu, consilier județean, și dl. Popa, președintele CJ, și inspectoarea generală,și primarul, și directorul școlii!! Toți suntem vinovați, căci știm situația din teren, dar mergem doar la chermeze… sărbătoarea comunei…” a comentat consilierul județean, Vasile Cotiugă, la postarea deputatului Siliviu Macovei.

inpuff.ro

 

 

 

 

 

apiland.ro

LĂSAȚI UN MESAJ