Un agent care lucrează la arestul IPJ Galați a fost prins în flagrant de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Galați când a primit 500 de euro de la ruda unui infractor. Banii erau plata pentru un telefon mobil care – conform înțelegerii -, ar fi trebuit să ajungă în pușcărie la Galași, unde hoțul era închis.

Agentul șef era pentru infractorul dornic să aibă propriul telefon mobil la purtător, în celulă, un furnizor mai vechi. O primă afacere între cei doi se perfectase, conform investigațiilor ofițerilor DGA, în luna septembrie a anului trecut atunci când subofițerul i-a plasat două aparate, cu SIM-urile aferente, în arestul IPJ Galați. Pentru ”serviciul de cameră”, agentul angajat al arestului IPJ Galați a fost recompensat cu 1.500 de euro.

Polițistul a fost ”vândut” de infractorul care îi era vechi partener de afaceri ilegale

Simțind că infractorul are potențial financiar, polițistul în vârstă de 36 de ani a păstrat legătura cu el și atunci când hoțul a fost transferat la Penitenciarul Galați. La primul semn primit din partea familiei deținutului care i-a fost ”client” în arest, subofițerul – între timp transferat la Secția 3 – Galați – , și-a arătat din nou intenția de a-i livra multrîvnitul telefon mobil la pușcărie. Tariful serviciului, 500 de euro. Numai că, de data aceasta, vechiul partener de afaceri al polițistului a încălcat legea tăcerii și a spus toată povestea ofițerilor anticorupție. Aceștia au trimis la întâlnirea cu subofițerul un investigator sub acoperire care s-a dat drept o rudă a deținutului care avea ”misiunea” să facă plata.

”Ofițerul sub acoperire s-a prezentat ca fiind ruda deținutului căruia i-a cerut 500 de euro pentru un telefon mobil. Când a primit banii, polițistul a fost reținut. Ulterior, a fost dus la instanță, iar judecătorii au decis ca agentul să fie plasat sub control judiciar pe o perioadă de 30 de zile”, ne-au explicat surse judiciare.

Agentul șef angajat al Secției 3 – Galați este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.

LĂSAȚI UN MESAJ