evomag.ro

Chiar dacă și-a trecut averea pe numele fiicei sale, Victor CHIRILĂ rămâne unul dintre cei mai bogați oameni politici din Iași!

Rădăcinile acestei bunăstări se trag din activitatea de primar desfășurată de Chirilă imediat după revoluție în comuna Bârnova. Dezvoltarea puternică și accelerată a comunei Bârnova a condus la aprecierea semnificativă a prețurilor terenurilor de pe raza acestei comune.

Cum Victor Chirilă a avut “inspirația” de a achiziționa, din poziția de primar, mari suprafețe de teren în Bârnova, iată că și averea acestuia a crescut direct proporțional cu creșterea prețului pe metru pătrat.

Prudența l-a determinat pe Chirilă să-și înstrăineze proprietățile în momentul în care și-a încetat mandatul de primar, devenind consilier județean și ulterior vicepreședinte al CJ Iași. Beneficiarul principal al pământurilor din Bârnova este fiica acestuia Raluca FILIP (fostă Chirilă).

Un exemplu elocvent al acestei bunăstări acumulate pe parcursul a 16 ani, este chiar afacerea Enduro Ranch din Bârnova gestionată de Raluca FILIP și prin urmare de Victor CHIRILĂ.

În această activitate economică fiica lui Chirilă și-a dat denumirea de Brand Pilot.

Trebuie să recunoaștem și să apreciem la adevărata valoare modestia izvorâtă din prudență a familiei Chirilă.

Pierderi de -80.292 RON pentru Enduro Ranch

RO Enduro Ranch, este un parc natural și de aventură off-road situat în Sat Pietrărie, Comuna Bârnova.

Asociatul majoritar este DOMINTE ȘTEFAN NICOLAE (pentru a clarifica lucrurile, menționăm faptul că soția lui Victor Chirilă poartă numele de Maria Dominte). Pe numele acesteia, politicianul a mai trecut alte două terenuri intravilane în Bârnova.

Enduro Ranch SRL a fost înființată în 2016, iar în 2017 figura cu doi angajați și peste 80.000 RON pierderi financiare.

În clipa de fața firma prezintă un risc comercial ridicat, chiar dacă, potrivit declarațiilor facute de Raluca Filip pentru Ziarul Buna Dimineața Iași, „ca orice business durabil, bazat pe o dezvoltare, nu are cum din prima să aducă și profituri foarte mari”.

Momentan, Enduro Ranch este la nivel de start-up, este o firmă relativ nou înființată în domeniul turismului experențial. Conform planului de afaceri suntem încă în perioada de început. Ca orice business durabil, bazat pe o dezvoltare, nu are cum din prima să aducă și profituri foarte mari. Aceste fluctuații economice sunt firești de altfel. Eu pun la dispoziție un parc natural privat, un concept nou în zona Moldovei.

Locul pe care este amplasat a fost preluat de către administrația noastră, care ca început era lăsat de izbeliște. În opinia mea eu cred că i-am făcut chiar un bine că l-am luat noi în primire. Informații legate de proprietarul anterior sunt confidențiale și nici nu cred că au vreo relevanță.

Da, vă confirm informația precum că eu sunt fiica domnului vicepreședinte a Consiliului Județean Iași, Victor Chirilă” a precizat Raluca FILIP, Brand Pilot – Enduro Ranch SRL.

Situația în sine demonstrează că familia Chirilă se descurcă mai bine în mediul bugetar decât în cel privat! Una este să nu înregistrezi profituri mari și alta este să înregistrezi pierderi mari așa cum este cazul societății Enduro Ranch SRL.

Despre ATHOS SRL

Maria DOMINTE, soția lui Victor CHIRILĂ lucrează la ATHOS SRL, o firmă care are drept obiect de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor. Este curios totuși faptul că această firmă, cu o cifră de afaceri de doar 5.169,18 EUR în 2017, a înregistrat pierderi de -20.629,77 EUR în cursul aceluiași an.

Firma figurează cu 3 asociați: PRICOP FLORIN – 35 %, CIOBANU GHEORGHE – 35 %, și CIOBANU CONSTANTIN care este și administrator cu 30 %.

Vicepreședintele ALDE, Victor Chirilă

Desprins din PNL, Chirilă a trecut alături de gruparea Vosganian la Partidul Liberal Democrat. Ulterior, prin fuziunea cu Partidul Conservator a rezultat ALDE.

Varujan Vosganian, președintele ALDE Iași conduce de la distanță filiala prin intermediul celor doi piloni de la municipiu și județ, în speță: Radu BOTEZ la Primăria Iași și Victor CHIRILĂ la Consiliul Județean Iași.

melimeloparis.ro

1 COMENTARIU

  1. Victor Chirila care a făcut parte din rețeaua de pedofili a lui Tiganasu și a lui Cosuta, iar apoi din rețeaua de pedofili a lui Iekel. În urma lui merge câte un pedofil la pușcărie, sute de fete nevinovate sunt distruse pe viata, el înflorește, e latifundiar, persoana cheie în toate aceste rețele de pedofili și prostituție, apare în toate aceste cercuri. . Faceți niște cercetări sa vedeți dosarele acestor mari latifundiari, suntem sătuli de placa “am avut teren și am vândut”. Au vândut viețile și viitorul a sute de copile, probabil nici ei nu mai știu numărul. Diabolic și îngrozitor!

LĂSAȚI UN MESAJ