Femeia însărcinată, victimă a accidentului rutier din judeţul Tulcea, transmis pe Facebook, a murit, în timpul nopţii de duminică spre luni, la Spitalul din Galaţi, bilanţul ridicându-se la trei morţi şi patru răniţi grav

Şoferul care a provocat accidentul din localitatea Văcăreni, judeţul Tulcea, transmis pe Facebook, a fost reţinut, luni, după ce, iniţial, a fugit de la locul impactului. Un copil de trei ani şi două femei, între care una însărcinată, au murit, după ce maşina a intrat în curte.

Potrivit Poliţiei Tulcea, şoferul care a intrat cu maşina în curte şi a omorât trei persoane a fost reţinut. Impactul a fost transmis live pe Facebook.

„Conducătorul auto implicat în accidentul de pe raza localităţii Văcăreni a fost reţinut, pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Tulcea.

Femeia însărcinată în şapte luni a murit

Femeia însărcinată în şapte luni ajunsese la Spitalul de Urgenţă Galaţi în stare gravă, iar pe drum, victima a intrat în stop cardio-respirator şi echipajul medical a încercat să salveze mama, dar şi copilul nenăscut. Manevrele de resuscitare au fost făcute în ambulanţa care reuşise să ajungă pe malul Dunării, la punctul de trecere bac care face legătura în judeţul Tulcea şi oraşul Galaţi, însă la spital femeia a murit. Medicii nu au reuşit nici salvarea fătului.

LĂSAȚI UN MESAJ